CâmpinaTV atrage atenția asupra unui proiect de consiliu local de la Câmpina care reprezintă un atac la libertatea presei. Observatorulph.ro se alătura demersului colegilor noștri de a sancționa acest demers lipsit de transparență și abuziv. De aceea v-au ales câmpinenii, să vă ascundeți în spatele ușilor închise?!
Câmpina TV notează că trei dintre consilierii locali, Adina Gârbăcică (USR), Valentin Crețu (PLUS) și Dan Nica (PNL), sunt inițiatorii proiectului privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local document potrivit căruia ședințele se pot desfășura cu ușile închise și nu mai pot fi transmise de presă.
Potrivit sursei citate, proiectul noului regulament prevede că reprezentanții mass-media nu mai au voie să filmeze în timpul ședințelor Consiliului Local, iar fotografiile sunt permise doar în primele cinci minute ale ședinței.
De asemenea, în timpul ședințelor, reprezentanții mass-media nu au voie să părăsească spațiul special amenajat pentru presă (precizăm – trei măsuțe, la ușă, de unde nici nu se aude foarte bine ce vorbesc unii consilieri), iar din acest spațiu special ni se face favoarea de a ni se permite înregistrarea audio, probabil tocmai pentru că nu se aude bine ceea ce spun consilierii, iar această înregistrare nu poate fi folosită decât în anumite condiții (fără numele și prenumele celui care vorbește, fără funcția deținută, fără vocea reală).
Mai sunt și alte prevederi, cum ar fi obligativitatea purtării “legitimației de acreditare”, condițiile retragerii acreditării de presă, imposibilitatea asistării la ședințele care s-ar desfășura online etc (detalii AICI)
Observatorulph.ro se alătură Câmpina TV în demersul colegilor noștri de a protesta împotriva acestui atac la libertatea presei!
