Modernizarea Bulevardului Independenței din Ploiești ar urma să se realizeze pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Gara de Sud și strada Gheorghe Lazăr. Un proiect de hotărâre de Consiliu Local, care se va regăsi pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 26 mai, prevede aprobarea documentației tehnice, dar și a indicatorilor tehnico-economici.
Considerată una dintre cele mai importante artere de circulație din Ploiești, Bulevardul Independenței va fi reabilitat, în cadrul unor lucrări ample.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești, din 26 mai, un proiect de hotărâre prevede aprobarea documentației tehnice, dar și a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea tronsonului cuprins între sensul giratoriu de la Gara de Sud – strada Gheorghe Lazăr.
Conform memoriului tehnic atașat proiectului de hotărâre pe anumite sectoare ale drumului au apărut degradări, zona afectată fiind de aproximativ 35% din suprafață. Din cauza procesului de degradare, pe anumite sectoare de drum, mai spun specialiștii, în mod frecvent apar anumite denivelări.
Pe lângă reabilitarea părții carosabile, proiectul prevede lucrări care vizează sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale, dar și realizarea de noi peroane pentru stațiile de autobuz.
Materialele pentru ședința Consiliului Local Ploiești pot fi consultate AICI.


Daca mai exista, ar trebui remontat gardul care desparte parcul de strazile laterale. Pe langa ca este monument istoric, mai protejaza parcul de persoanele neurbanizate, care se cred in padure si croiesc poteci.
Noua lucrare sa tina macar cinci ani, că aproape în fiecare an se lucrează pe bulevard. Sa speram că se vor reabilita cat mai repede și suprafețele pietonale din centru.
Sunt foarte curios sa vad cat rezista!