- Publicitate -

Buget aprobat la Consiliul Județean Prahova. Lista investițiilor în 2021 – VIDEO

Aleșii județeni au aprobat, joi, bugetul județului pentru 2021, cheltuielile estimate pentru acest an fiind de peste 619 de milioane de lei, aproape jumătate din sumă fiind destinată dezvoltării.

Bugetul prevede suma de peste 619 milioane de lei pentru cheltuieli în 2021, iar la venituri peste 520 de milioane de lei, deficitul urmând să fie acoperit din excedentul încheiat la încheierea anului 2020, de aproximativ 99 milioane de lei.

- Publicitate -

Pe lângă investițiile derulate din bugetul propriu, Consiliul Județean Prahova a estimat că vor fi atrase peste 130 de milioane de lei, fonduri europene, pentru lucrări de modernizare.

Bugetul propus și aprobat pentru 2021 prevede fonduri pentru continuarea investițiilor la cele două spitale aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova, dar și pentru lucrări de modernizare drumuri și pentru realizarea extinderii rețelelor de gaze.

- Publicitate -

Tot în buget sunt prevăzute lucrări de restaurare a unor obiective cu valoare arhitecturală, dar și modernizarea, cu fonduri europene, a 46 km de drumuri județene.

Citește și: Consiliul Județean Prahova: Începe modernizarea a peste 46 km de drumuri județene

În timpul ședinței au mai fost aprobate câteva amendamente, pentru realizarea unui heliport la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, dar și a unei pasarele supraterane peste DN1, în orașul Băicoi, zona Liliești.

- Publicitate -

Citește și: Heliport la Spitalul Județean de Urgență Ploiești – VIDEO

„Sper să avem un an bun, un an cu realizări și un an în care interesele prahovenilor să fie pe primul loc”, a declarat la finalul ședinței Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Citește și: Bugetul Consiliului Județean Prahova. Listă de investiții

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -