- Publicitate -

Cum va fi structurat bugetul Ploieștiului. Anunțul primarului Volosevici cu privire la împrumut și la investiții

Dezbaterea publică pe tema viitorul buget local readuce în discuție prioritățile orașului, dar și strategia de dezvoltare a orașului în perioada imediat următoare. Primarul Ploieștiului a anunțat că prioritară va fi eficientizarea proiectelor care pot fi puse în practică, amintind că la nivelul municipiului se află în derulare procedura de achiziție a unui împrumut, dar și faptul că anumite investiții ar putea fi realizate de CNI, fapt care va scădea din presiunea pe bugetul local.

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a făcut și o prezentare succintă a situației economice actuale, precizând că „mergem cu 10% mai puțin. Am încercat și încercăm să închidem bugetul cu niște discuții (…)”, precizând că în momentul de față este o propunere care va fi votată pe 23 aprilie, dar care poate fi modifica.

- Publicitate -

Citește și: Bugetul Ploieștiului în 2021 estimat la peste 484,5 milioane de lei. Primăria propune reducerea cheltuielilor cu aproape 22 de milioane de lei

„Din punctul meu de vedere și în situația economică în care suntem și eu cred că și în general, nu doar în situația economică în care suntem acum, bugetul unei primării înseamnă o dinamică obligatorie. Din punctul meu de vedere lauda legată de un eventual excedent bugetar, cum am mai avut-o în anii anteriori, și poate o mai au alte primării, nu reprezintă o chestiune de eficiență (…)”, a susținut Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești, precizând că există obligația de a pune în practică investiții și susținând că, în acest context, se pune accent pe eficiență.

- Publicitate -

Citește și: Lista de investiții a Primăriei Ploiești în 2021: modernizare școli, parcări noi și extinderea rețelei de canalizare – Documente

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a amintit de faptul că municipalitatea are în derulare o achiziție pentru un împrumut, dar a precizat că există posibilitatea ca anumite investiții derulate la nivelul municipiului să fie preluate de către CNI.

Citește și: Buget local 2021. Lista lucrărilor noi care vor fi derulate în școlile din Ploiești – proiect

- Publicitate -

„În momentul acesta suntem într-o procedură de achiziție pe un împrumut. Evident că, acum, nu îl putem pune ca sursă pentru că nu este încheiată procedura. Cu ajutorul colegiului din Executiv, și d-asta suntem prezenți toți aici, s-ar putea să reușim ca, de exemplu, o investiție importantă pentru Ploiești, și anume buncărul de radioterapie și tot ce înseamnă aparatura să fie transferată către CNI, iar atunci vă dați seama că înseamnă o economie a bugetului propriu al nostru de aproximativ 9 milioane și implicit banii ăștia vor merge în diverse zone”, a precizat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

Citește și: Primăria Ploiești se va împrumuta 28 de milioane de lei. Lista lucrărilor de investiții propuse să fie co-finanțate din credite

Citește și: Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici: Niciun ploieștean care beneficiază de subvenția la căldură nu va plăti mai mult în sezonul de iarnă 2021-2022

- Publicitate -

Citește și: Dezbatere publică online pe tema bugetului local din 2021, la Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -