Bursele pentru anumiți elevi din Ploiești vor fi majorate în 2021 – VIDEO

0

Autoritățile din Ploiești au anunțat intenția de majorare a burselor în 2021 pentru elevii. La finele anului trecut, aleșii locali din Ploiești au aprobat ca, în primul semestru al anului școlar 2020 – 2021, cuantumul bursei de performanță, bursei de merit, bursei de studiu și bursei de ajutor social să fie de 100 de lei fiecare.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a anunțat că au existat discuții purtate cu Consiliul Județean al Elevilor pentru majorarea unor burse pentru elevi.

„S-au dublat anumite burse. Toate sunt finanțate. Nu o să mai facem în niciun caz, spun eu, scăparea anilor trecuți, pentru că, din punctul meu de vedere, pentru un copil care face performanță, pentru un elev care face performanță 100 de lei – 200 de lei în plus/lună înseamnă o chestiune de recunoaștere și, implicit de a-l ambiționa, în așa manieră, ca în anul următor să învețe din ce în ce mai bine”, a susținut Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești.

Noul cuantum al burselor ar urma să intre în dezbatere în Consiliul Local Ploiești. Reamintim faptul că pentru semestrul I al anului școlar 2020 – 2021 cuantum burselor a fost stabilit la 100 de lei/lună. (Mai multe detalii AICI).

Potrivit hotărârii aprobate la finele anului trecut, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2020 -2021, cuantumul pentru fiecare categorie de bursă, precum și numărul acestora, va fi aprobat după aprobarea bugetului de stat și aprobarea bugetului municipiului Ploiești.

Citește și: Bursele de ajutor social pentru elevii din unitățile de învățământ speciale va fi de 200 de lei în Prahova

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău