- Publicitate -

Restricții de luni în Ploiești și Câmpina din cauza numărului mare de infectări. Ce măsuri se aplică

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis, sâmbătă, impunerea, începând de luni, a unor noi restricţii în municipiile Ploieşti şi Câmpina, unde rata de infectare cu noul coronavirus depăşeşte trei cazuri la mia de locuitori, potrivit Agerpres.

Potrivit documentelor aferente deciziei CJSU, în 15 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ rata de infectare cu SARS-CoV-2 este în prezent de peste 3/1.000, iar în şase dintre ele indicele depăşeşte pragul de 4 cazuri.

- Publicitate -

În aceste condiţii, începând de luni, vor intra în vigoare noi restricţii în Ploieşti (3,30), Câmpina (3,30) şi în alte cinci unităţi administrativ-teritoriale.

Conform unor hotărâri anterioare ale CJSU, măsurile legale aferente scenariului în care rata de infectare este de peste 3 cazuri la mia de locuitori sunt deja în vigoare în alte nouă unităţi administrativ-teritoriale, una dintre comunele respective în care sunt în continuare valabile aceste restricţii având acum un indice al îmbolnăvirilor de 1,11.

- Publicitate -

De asemenea, începând de luni, vor fi valabile restricţii suplimentare privind circulaţia în weekend şi programul magazinelor în oraşul Băicoi şi în comunele Cosminele şi Olari, unde rata de infectare cu noul coronavirus este de peste 4/1/000. Astfel de măsuri sunt deja valabile în alte trei comune.

Ce restricții se aplică

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -