- Publicitate -

Cum explică Primăria Ploiești evacuarea chiriașilor din blocul social de pe strada Cătinei

Scandalul izbucnit, joi, la blocul social de pe strada Cătinei din Ploiești, când un bărbat în vârstă de 63 de ani a amenințat că va produce o explozie, folosind o butelie cu gaz, se pare că are în spate un conflict apărut după ce municipalitatea i-a anunțat pe chiriași că vor trebui să evacueze locuințele, astfel încât imobilul să intre într-un program de modernizare. Unii dintre ei au fost fericiți să afle că vor locui în blocurile noi de pe strada Libertății, însă alții sunt supărați că vor fi mutați în locuințele sociale de la Fero și de pe strada Rafinorilor.

Despre modernizarea blocului de locuințe sociale de pe strada Cătinei se vorbește de mai mult timp, lucrările fiind absolut necesare, având în vedere că imobilul, situat în zona de Nord a orașului, nu este racordat nici până în prezent la rețeaua de gaze. Oamenii din imobil folosesc buteliile cu gaz.

- Publicitate -

Astăzi, unul dintre chiriașii Primăriei Ploiești a amenințat că va produce o explozie după ce va da foc unei butelii, supărat că se va dispune evacuarea locuințelor.

Citește și: Un asistat social amenință că dă foc la o butelie într-un bloc al Primăriei Ploiești – VIDEO

- Publicitate -

Principala nemulțumire a bărbatului a fost că a aflat că, pe durata lucrărilor de modernizare, va trebui să se mute provizoriu într-o altă locuință socială.

Citește și: Motivul pentru care un bărbat a vrut să dea foc unei butelii într-un bloc de locuințe sociale al Primăriei Ploiești – VIDEO

Totul ar pleca, susțin alți locatari din bloc, de la faptul că unii dintre ei au aflat că vor fi mutați provizoriu în locuințele sociale de la Fero și în blocul Rafionorilor, în timp ce alții au primit repartiții, provizorii, în blocurile noi de pe strada Libertății.

- Publicitate -

Reprezentanții Primăriei Ploiești susțin, însă, că bărbatul care a pus pe jar autoritățile după ce a amenințat că va da foc unei butelii a mai fost certat cu legea.

„Persoana respectivă este la Secția nr. 2 Poliție. A avut cazier, fiind condamnat la 22 de ani pentru omor. A executat 17 ani din pedeapsă. A depus dosarul pentru o locuință socială în 2016, iar în 2019 i-a fost repartizată o locuință în blocul social de pe strada Cătinei. Ca urmare a lucrărilor de modernizare care vor începe la blocul social, i s-a propus mutarea în blocul de la Fero și, verbal, ieri, acesta și-a dat acordul să fie mutat acolo. Însă nu este prima dată când are un comportament de genul acesta, având în vedere că a mai amenințat un angajat al ASSC Ploiești, care a depus plângere în acest sens la Poliție”, a precizat Magdalena Trofin, viceprimarul municipiului Ploiești, care a explicat că repartițiile în blocul de pe strada Libertății au avut loc în baza unor anumite criterii.

„Blocurile de pe strada Libertății au ca destinație locuințe pentru persoanele evacuate din imobilele retrocedate. Vor mai fi repartizate locuințe persoanelor aflate pe listele de priorități. Din blocul social de pe Cătinei se vor muta provizoriu o parte dintre locatari, respectiv persoanele care nu au avut datorii, persoanele care nu au provocat scandaluri și cei care nu au amenzi de plată”, a precizat Magdalena Trofin, viceprimarul municipiului Ploiești, care a precizat că nu există posibilitatea ca toți locatarii să fie mutați provizoriu în blocurile de pe Libertății.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -