Reluarea cursurilor școlare nu a venit la pachet și cu distribuirea laptelui și cornului în unitățile de învățământ din Prahova. Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, a anunțat că a fost solicitată Inspectoratului Școlar Județean situația cu numărul de elevi prezenți la școală. Autoritățile estimează că în maximum două săptămâni va fi reluată distribuirea produselor în școli.
Contractul cadru pentru distribuirea laptelui și cornului în școli a fost încheiat pentru perioada 2019 – 2021, însă situația inițială s-a modificat.
„Am solicitat o situație cu numărul de elevi prezenți la școală în această perioadă, pentru a vedea câți beneficiari vor fi, având în vedere că în unele școli nu sunt prezenți elevii claselor V-VII. Contractul cadru a fost încheiat pentru perioada 2019 – 2021, însă va trebui semnat un acord”, a precizat Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.
Din 2019, pe lângă lapte și corn, distribuitorii trebuie să asigure un meniu diversificat care trebuie să includă și fructe, dar și alte produse de panificație.
Problema se pune în momentul în care nu toate unitățile de învățământ din Prahova și-au deschis porțile din 8 februarie, învățământul care presupune prezența elevilor la școală fiind reluat în baza a trei scenarii, în funcție de situația epidemiologică.
Astfel, acolo unde rata de infectare pe localitate este sub 1 la 1.000 de locuitori se aplică scenariul verde – respectiv prezența la școală a tuturor elevilor.
În cazul în care rata de infectare este sub 3 la 1.000 de locuitori se aplică scenariul galben, iar la școală merg numai elevii claselor I – IV și cei de la clasele a-VIII-a și a XII-a.
Scenariul roșu se aplică în localitățile unde rata de infectare este peste 3 la 1.000 de locuitori, iar în acest caz se învață exclusiv online.
Citește și: Astăzi se redeschid grădinițele și școlile. Scenariul pentru fiecare unitate de învățământ din Prahova
