Frig în autobuzele vechi din Ploiești. Explicația conducerii TCE

Pentru prima dată în 2021, temperaturile atmosferice scăzute și-au făcut simțită prezența și la Ploiești, în special noaptea și dimineața. Mulți dintre cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun susțin că în autobuzele vechi ale TCE este aproape la fel de frig ca afară. Explicația conducerii societății de transport este că vechile mijloace de transport nu dețin sistem de încălzire suplimentar.

Iarna își face simțită prezența la Ploiești, prin temperaturi cu mult mai scăzute față de cele înregistrate în luna decembrie 2020.

Meteorologii au anunțat că în următoarele zile se așteaptă un val de aer polar. La Ploiești, minimele vor ajunge la – 9… – 10 grade Celsius.

Pentru ploieștenii care călătoresc cu mijloacele vechi ale TCE vestea cu privire la temperaturile negative nu este una bună. Deja au apărut primele sesizări cu privire la faptul că în autobuzele MAN, fabricate în urmă cu aproape trei decenii, este foarte frig.

„Astăzi, 15 ianuarie, în jurul orei 6.35 am stat în stație de la Cina pentru a aștepta traseul 30. A venit un MAN galben care avea geamurile pline de gheață! Nu m-am urcat. Am așteptat altul, care a fost tot un MAN  galben, puțin mai încălzit. Cu o stație până la Gara de Sud, la Rondul 1 s-a urcat o echipă de control, în jurul orei 06.50 – 06.55. După ce i-am prezentat biletul i-am zis că este frig în autobuz și că nu sunt condiții corespunzătoare de călătorie. Tânărul mi-a răspuns că „Dvs stați 20 de minute. Noi stăm toată ziua!”. Eu i-am zis că pentru cele 20 minute de călătorie plătesc, iar acela este serviciul lui”, ne-a scris o cititoare a Observatorulph.ro, care nu își explică de ce în autobuze care circulă în Ploiești este frig, în timp ce mijloacele de transport care se deplasează în afara orașului este cald, iar acestea nu au geamurile pline de gheață.

Conducerea TCE Ploiești susține că încălzirea în autobuzele vechi este precară pentru că aceste mijloace de transport, din fabrică, nu au fost prevăzute cu sistem de încălzire suplimentar.

„MAN-urile vechi nu au, din fabrică, sistem de încălzire suplimentar, iar sistemul de încălzire nu face față în această perioadă cu temperaturi scăzute, în special dimineața. În plus, fiind stațiile foarte dese, ușile se deschid foarte des, fapt care influențează temperatura din autobuz. Într-adevăr, în mijloacele de transport MAN vechi, de ani de zile, nu de acum, încălzirea este precară, pentru că nu există acest sistem de încălzire suplimentar, care ar fi putut fi montan numai în fabrică. Nu există soluții pentru această problemă, pentru că nu pot fi montate sisteme de încălzire suplimentare. Se poate vedea simplu că sistemul de încălzire nu face față. Până la orele 07.00 – 08.00 este gheață pe geamuri”, ne-a explicat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Creșterea confortului în mijloacele de transport din Ploiești ar putea avea loc numai prin înlocuirea actualei flote, fapt care a început în ultimii doi ani, când la Ploiești au ajuns 28 de autobuze noi.

Foto cu caracter ilustrativ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

2 COMENTARII

  1. Este frig si in autobuzele noi.Aseara am calatorit cu traseul 1 ,din centru pana la Nord ,era frig ca afara .
    Acum ceva timp dupa ce am prezentat biletul unei echipe de control le-am sesizat frigul din autobuzul nou.Raspunsul a fost :”Nu stim ,noi facem parte din alt departament „.
    In tramvaie este foarte frig deoarece pe langa gerul de afara, usile acestora nu se inchid etans.
    Concluzia este ca celor de la TCE nu le pasa deloc de calatori, de faptul ca acestia platesc pentru transport .
    Raspunsul dat de conducerea TCE arata nepasarea si managementul defectuos de la aceasta societate platita din banii nostrii.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău