Zvonul legat de posibilele restructurări de la Primăria Ploiești a început să circule după ce edilul municipiului, Andrei Volosevici, a solicitat directorilor să prezinte propuneri concrete pentru reducerea cheltuielilor. „Nu am de gând să fac restructurări, însă îmi doresc un management mai bun”, a susținut primarul Ploieștiului, care a recunoscut că vor exista propuneri de modificare a unor organigrame ale unor structuri din subordinea Consiliului Local.
Primele discuții cu privire la reducerea cheltuielilor au avut loc pe 4 ianuarie 2021, când primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, le-a cerut managerilor să propună soluții concrete pentru reducerea cheltuielilor.
„Am solicitat soluții concrete pentru reducerea cheltuielilor, care pot să însemne inclusiv restructurări, însă m-am convins de nivelul managerilor, care au venit la mine cu propunerea de reducere a posturilor vacante, care nu erau bugetate. Organigrama Primăriei Ploiești prevede 378 de posturi, din care 325 sunt bugetate ”, a susținut Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, care susține că de fapt a fost vorba despre o primă evaluare, precizând că a dorit să aibă o imagine a modului în care managerii pot să identifice soluții, în perioade care pot fi critice, ipotetic vorbind, lucru care nu s-a întâmplat.
„Am identificat zona pentru reducerea cheltuielilor. Nu am de gând să fac restructurări, însă îmi doresc un management mai bun”, a precizat primarul Ploieștiului, care a recunoscut că vor exista propuneri de modificare a unor organigrame ale unor structuri precum CSM Ploiești, Poliția Locală, dar și la societățile aflate în subordinea Consiliului Local, respectiv TCE, SGU și Hale și Piețe.
Pentru reducearea cheltuielilor se pot oferi servicii mai slabe, investitii minime, taiem bursele studentilor, abonamente transport etc. Sa nu se atingem de bugetari sau de laraiile lor, e bine sa platim din banii nostri pilele si rudele din administratie!
Multumesc pentru nimic administratiei locale!
Da de ce te superi daca platesti biletul de autobuz fara subventie? Esti milog, nu ai salariu?
@Florin Oprea
Se vede ca nu gandesti, daca eram asistat social sau lucram la stat probabil nu comentam.
Sunt angajat la privat, nu folosesc transportul in comun, am asigurare medicala facultativa, la fel si pensie la pilonul III pentru ca nu ma bazez pe „serviciile” oferite de stat.
Nimanui nu-i place sa plateasca ceva si sa nu beneficieze de ceea ce plateste. Cunosc situatia din primarii, prefecturi si alte instutii publice si nu cred ca poate cineva sa nege incompetenta si coruptia din ele.