Conducerea Primăriei Ploiești a reacționat la comunicatul transmis de Consiliul Județean al Elevilor Prahova prin care anunța că hotărârea Consiliului Local Ploiești privind acordarea burselor este nelegală!
După ce observatorulph.ro a publicat comunicatul AICI, reprezentanții Primăriei Ploiești au transmis următorul punct de vedere:
„ La aprobarea bugetului local pentru anul 2020, a fost alocată suma de 1456 mii lei, cu sursa de finanțare bugetul local, iar prin hotărârea la care faceți referire se majorează această sumă cu 285,80 mii lei. Astfel, suma alocată pentru bursele acordate elevilor ploieșteni, în anul 2020, va fi de 1741,8 mii lei.
Prin ordinul 5576/2011, privind criteriile de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, la art. 4 se precizează astfel, cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei sociale se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
Până în data de 4 decembrie 2020, când a intrat în vigoare HG1064/2020, valoarea bursei sociale era de 50 de lei. Prin intrarea in vigoare a HG 1064/2020 se precizează că „ în anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, este de 100 de lei.
De aceea, prin acest proiect de HCL, se pune în aplicare hotărârea guvernului și se calculează retroactiv diferența pentru bursele sociale, începând cu luna septembrie 2020. Aceste sume sunt exclusiv alocate de la bugetul local.
„Îmi doresc ca toți copiii îndreptățiți să primească burse, să beneficieze de aceste sume și voi face tot ce se poate, legal, pentru acest lucru. Chiar dacă, având în vedere această perioadă dificilă, nu ne-au fost repartizate sume defalcate de la bugetul de stat, am considerat că este important să asigurăm copiilor dreptul ce li se cuvine”, a declarat primarul Andrei Liviu Volosevici.