- Publicitate -

Fraiere, te simți gazat? Habar n-ai ce relație profitabilă are ministrul mediului cu petrochimia!

387d3ef6-373d-474c-9a46-26c5912fc17e.jpg

Bună ziua, mă numesc Mihai și am o problemă teribilă: poluarea. După alte zece luni în care am mai inspirat/expirat muuult benzen, PM10, diverși compuși volatili și nelipsitul dioxid de sulf, am avut curiozitatea să văd care sunt demersurile concrete făcute de ministerul mediului ca să mă protejeze. Adică să mă ajute pe mine, micul contribuabil, macar în identificarea cu precizie a marelului contribuabil care de ani de zile îmi mănâncă sănătatea. Pe urmă să văd eu ce am să fac.

Am constatat fără surprindere că singurul demers concret al ministerului a fost alocarea de fonduri pentru reparații și up-grade al laboratorului mobil ce se află de ani de zile în parohia Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Prahova. Atât. Nu tu stații de monitorizare, nu tu laboratoare noi, nu tu senzori, nu tu studii de impact, nu tu studii de impact asupra sănătății gazaților. Nimic, nimic, nimic. Cum ar veni, reșaparea unui laborator second-hand a fost singura investiție făcută pentru protecția mea în ultimele zece luni, de ministerul Mediului.

- Publicitate -

Așa cum știți și nu mă pot opri să vă reamintesc, acesta este condus pentru a treia oară de concitadina mea doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru al guvernului Tudose, fost ministru al Mediului în guvernele Ponta și Grindeanu. Fost candidat la primăria municipiului Ploiești. Vicepreședinte ALDE, președinte ALDE Prahova. La al patrulea mandat ca deputat, este probabil, cel mai influent politician al momentului din Prahova.

Mai grav decât poluarea, nu mă opresc să spun asta, este faptul că doamna viceprim-ministru ascunde lipsa de interes, acțiune și compasiune față de semeni prin minciuni și/sau promisiuni fără acoperire.

- Publicitate -

Cel puțin pe tema acțiunilor concrete în ceea ce privește identificarea poluatorilor și combaterea poluării în Ploiești și zonele limtrofe, doamna ministru a mințit de fiecare dată. La fel, în ceea ce privește promisiunile, nu am reușit să identific una onorată în aceste zece luni. Una singură.

Mai mult, teoriile vehiculate drept posibile ”planuri de acțiune”de doamna ministru sunt mai periculoase decât poluarea actuală. Una dintre  ele, anunțată chiar de domnia sa la o televiziune locală sună cam așa: ”o să facem un sistem de măsurători și alerte meteo astfel încât poluatorii să știe că urmează o perioadă de timp cu nori joși și să reducă activitatea. În felul acesta va fi redusă poluarea și nimeni nu va mai fi afectat”.

Există o continuare logică a acestei teorii: poluatorii vor forța la maxim în zilele când e soare ca să recuperze pierderile din zilele cu nori. Unde se va duce acest surplus de poluare? În plămânii locuitorilor din Ploiești și zonele limitrofe, evident. Despre asta doamna ministru nu a spus nimic. Probabil că nici nu s-a gândit.

- Publicitate -

Inițial am refuzat să intru în această grozăvie ilogică, gândind că este o altă declarație politicianistă a doamnei Gavrilescu. Am început să mă tem că ar putea prinde contur după ce am auzit discutând serios pe marginea ei decidenți instituțiile subordonate ministerului.

Acest lucru m-a făcut să-mi pun fireasca întrebare: ministrul mediului fiind parlamentar de Prahova și politician influent al României, de ce nu au Ploieștiul și comunele limitrofe – Brazi, Târgșorul Vechi, Păulești, Blejoi, Bucov, Berceni – nicio șansă la un aer respirabil?

Cel mai plauzibil răspuns mi-a venit recent, sub forma unui e-mail anonim. Cu curajul specific, anonimul mi-a oferit o informație cât se poate de sustenabilă pentru indiferența cu care doamna Gavrilescu tratează toluenul din aer.

- Publicitate -

Domnia sa deține acțiuni la o companie, ARPACOR SA din Bucov. Compania are ca obiect de activitate producerea de detartrant, uleiuri, obiecte din cauciuc, săpunuri, lichid de spălat parbrizul etc etc etc. Este, cum ar veni, parte a industriei petrochimice de unde compania care-i furnizează dividentele cumpără sau vinde produse.

În aceste condiții, ce așteptări poate avea un ploieștean sau un ”limitrof” de la un ministru al Mediului care își întregește veniturile din activitățile industriei care îi otrăvește aerul? Mie mi-e cât se poate de clar că niciuna.

Tot așa, de sanchi, cred că v-ar fi interesantă lecturarea acestei părți din articolul: ”Graţiela Gavrilescu, BIOGRAFIE. Cine este noua propunere ALDE de vicepremier și ministrul al Mediului”, publicat de Antena3.ro la data de 27 martie 2017:

- Publicitate -

”După ce a părăsit funcţia de ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu a abordat public subiectul poluării cauzate în Ploieşti de către rafinăriile amplasate în acest oraş ori în apropiere, criticându-i pe factorii de decizie pentru lipsa de acţiune cu privire la acest subiect. Astfel, în luna octombrie a anului trecut, Gavrilescu dădea publicităţii o solicitare adresată ministrului de la acea vreme, Cristiana Paşca Palmer, prin care îi cerea acesteia să dispună o ”întâlnire de lucru”, la Ploieşti, a factorilor decidenţi din cadrul MMAP în scopul evaluării şi soluţionării problemelor de calitate a aerului semnalate de locuitorii municipiului Ploieşti şi din împrejurimi.

”Menţionez că nu este vorba despre o situaţie accidentală, ci de una care trenează de mult prea mult timp, care nu poate fi catalogată, aşa cum se încearcă, drept simplu ‹‹disconfort olfactiv››, aerul devenind, din ce în ce mai des şi pe perioade din ce în ce mai lungi, pur şi simplu, irespirabil” spunea fostul ministru Graţiela Gavrilescu, în condiţiile în care în perioada în ea a deţinut portofoliul de la Mediului nu a avut nicio astfel de întâlnire cu autorităţile, cu reprezentaţii rafinăriilor şi cu societatea civilă din Ploieşti”.

387d3ef6-373d-474c-9a46-26c5912fc17e.jpg

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -