Faptul că mii de dobitoci productivi ne lăsăm în fiecare zi copiii la școlile din Ploiești, printre mirosuri de compuși chimici care adeseori îți blochează, la propriu, căile respiratorii preocupă ministrul Mediului cel mult cât achiziția unei poșete de designer. După care doamna ministru se uită în Programul de Guvernare, vede că acolo are o respnsabilitate uriașă față de ”toți românii” și își bagă piciorul în ei de cârcotași de la Ploiești, cu nasurile lor sensibile, cu tot.
Aceasta este reacția pe care o am la cald după ce am văzut declarația (video la finalul textului) pe care ministrul Gavrilescu a făcut-o ieri, culmea, la Ploiești.
Esența: ”noi facem tot ce e de făcut, și nu doar pentru ploieșteni, ci pentru toți românii că așa spune Programul de Guvernare. De vină sunt adversarii politici care nu fac nimic”. Mai înțeleg și că ar trebui torturate cumva javrele alea din opoziție care îi cer demisia fără niciun motiv, doar pentru că ”se află în campanie electorală”.
Niciun fel de asumare, niciun fel de direcție clară de acțiune din partea unei persoane aflată la al treilea mandat în fruntea Mediului și, dacă nu mă înșel, la al doilea mandat consecutiv ca vice-premier al României.
Ploieștenii mor mai des, mai tineri și mai fără sens din cauza poluării – o spun specialiștii, nu niște ziariști alarmiști sau persoane neavizate. Tot ploieștenii sunt cei pentru a căror otrăvire constantă și acută nu plătește nimeni, niciodată.
Nu sunt exagerări, nu sunt dezinformări. Statistica, și nu ziariști alarmiști sau persoane neavizate, ne arată sec faptul că în ultimii zece ani, cu excepția accidentelor grave, nu a fost identificată nicio companie care aruncă otrăvuri în aerul inspirat de ploieșteni.
Aceleași statistici arată că ministerul Mediului și ministrul Mediului nu fac nimic, dar absolut nimic concret, pentru stoparea poluării din Ploiești. Singurele chestiuni concrete sunt minciunile și/sau dezinformările spuse cu o îngrijorătoare lejeritate de doamna ministru al mediul și vice-premier al României.
Din multe, ca să nu las loc vreunei interpretări, o voi demonta pe ultima. Este vorba cea referitoare la achiziția unei ”stații de monitorizare a aerului pentru Ploiești”. Într-un interviu acordat ieri Ziarului Incomod, doamna ministru spune: ”Nu erau prinși bani în bugetul pe care nu l-am făcut eu, dar la rectificare am prins bani. Chiar este în faza de licitație pe site-ul APM Prahova”.
Fiind situația de la Ploiești atât de cancerigenă, nu pot să o spun mai pe ocolite: distinși ploieșteni, doamna ministru vă minte și vă dezinformează.
Mi-a luat sub o oră să aflu că APM Prahova, probabil singura instituție de mediu transparentă din județ, nu are bugetat niciun leu pentru ”stație de monitorizare a aerului pentru Ploiești”. Nici măcar pentru un laborator mobil nou. Nici măcar pentru un senzor nou dedicat Ploieștiului.
De ce minte doamna ministru și vice-prim ministru? De ce alege să se transforme într-un complice al ălora care dau cu benzen, toluen și dioxid de sulf prin Ploiești habar nu am. Pot doar să-mi imaginez diverse scenarii și invariabil ajung la concluzia că ce am spus la începutul textului este prea blând.
Și ca să politizez, ca în campaniile electorale, vreau să felicit fără rezerve singurii doi parlamentari de Ploiești care au făcut demersuri concrete pentru a o determina pe doamna ministru măcar să spună miciuni despre poluarea din Ploiești: Roberta Anastase – PNL și Dan Rădulescu – USR. Aveți tot respectul meu pentru demersurile concrete pe care le faceți pentru combaterea poluării din Ploiești. Mi-aș fi dorit enorm ca această listă să fie mult mai lungă.
