- Publicitate -

Autospeciala ISU Prahova implicată într-un accident la Cornu. Două femei transportate la spital

autospeciala-isu-accident.jpg

Accidentul rutier a avut loc vineri după-amiază, la Cornu. Două femei au fost acroșate de o autospecială ISU Prahova de mare tonaj, care se îndrepta spre un incendiu la Breaza.

Potrivit primelor informații, este vorba despre două femei, în vârstă de 36 de ani, respectiv de 41 de ani, care au fost acroșate de autospeciala ISU de mare tonaj de la Câmpina .

- Publicitate -

Una dintre femei a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, iar cea de a doua la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Câmpina. Una dintre victimele accidentului prezintă un traumatism toracic, iar cealaltă un traumatism abdominal.

Se pare că accidentul s-a produs într-un sens giratoriu, autospeciala ISU Prahova circulând cu semnalele luminoase, mașina îndreptându-se către incendiul din Breaza, unde focul a cuprins mansarda unei case. Cele două femei se pare că s-au angajat în traversarea străzii

- Publicitate -

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul cum s-a produs accidentul rutier. 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -