Preţul unei călătorii cu un mijloc de transport în comun din Ploieşti va creşte de la 1,6 lei la 2 lei.
Contactat de observatorulph.ro, Cristian Iancovici, directorul Transport Călători Expres Ploieşti, susţine că deocamdată se fac calcule, însă o astfel de decizie este de aşteptat. "Noi nu am mai scumpit biletele de călătorie de foarte mult timp, perioadă în care costurile au crescut foarte mult. Studiem posibilitatea majorării la 2 lei a biletelor de călătorie şi încercăm să menţinem tarifele actuale pentru abonamente", a declarat Iancovici.
Societatea de transport public se află într-o situaţie financiară dificilă, având de recuperat sume importante de la Primăria Ploieşti aferente subvenţiilor. Săptămâna trecută, angajaţii fostei RATP au făcut o grevă spontană din cauza întârzierii plăţii salariilor.
