- Publicitate -

De ce rămân șoferii fără permis în Prahova. Topul abaterilor din ultimii doi ani

Excesul de viteză este principala cauză pentru care șoferii din Prahova rămân fără permis de conducere. Datele transmise de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Prahova, la solicitarea Observatorul Prahovean, arată că, în ultimii doi ani, polițiștii au reținut peste 6.600 de permise, cele mai multe pentru depășirea regimului legal de viteză.

În perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2026, polițiștii rutieri din Prahova au dispus 6.601 măsuri de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Statisticile IPJ Prahova arată că viteza excesivă reprezintă cea mai frecventă abatere care îi lasă pe șoferi fără permis. În intervalul analizat, 1.661 de conducători auto au rămas fără permis după ce au depășit limitele legale de viteză.

Citește și: Nouă șoferi au rămas fără permis în fiecare zi, în Prahova. Peste 6.600 de suspendări în doar doi ani

Pe locul al doilea se află depășirea neregulamentară, abatere pentru care au fost suspendate 1.095 de permise de conducere.

Podiumul este completat de conducerea sub influența alcoolului, cu 968 de permise reținute, șoferii sancționați rămânând fără dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în condițiile prevăzute de lege.

În clasamentul principalelor cauze de suspendare a permisului urmează:

  • 788 de permise reținute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor;
  • 669 de permise pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor;
  • 398 de permise suspendate ca urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare;
  • 327 de permise reținute pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
  • 259 de permise suspendate pentru comportament agresiv în trafic, în urma constatărilor polițiștilor sau a sesizărilor formulate prin platforma e-SAR.

Potrivit IPJ Prahova, în cazul depășirii vitezei legale, 1.522 de șoferi au rămas fără permis pentru 90 de zile, iar alți 139 au fost sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, în funcție de gravitatea abaterii.

Datele transmise de polițiști arată că majoritatea suspendărilor de permis au fost generate de încălcări care se regăsesc printre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, motiv pentru care acestea se află permanent în atenția echipajelor de poliție rutieră.

Topul abaterilor pentru care șoferii au rămas fără permis în Prahova (1 iulie 2024 – 30 iunie 2026)

  1. Depășirea vitezei legale – 1.661
  2. Depășirea neregulamentară – 1.095
  3. Conducerea sub influența alcoolului – 968
  4. Neacordarea priorității pietonilor – 788
  5. Neacordarea priorității vehiculelor – 669
  6. Acumularea a 15 puncte de penalizare – 398
  7. Trecerea pe culoarea roșie a semaforului – 327
  8. Comportament agresiv în trafic – 259

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi