- Publicitate -

Aberații în viitorul PUG al Ploieștiului, contestate de proprietari. Străzi proiectate pe terenuri private și acuzații de dezvoltare urbanistică haotică

Viitorul Plan Urbanistic General al municipiului Ploiești a stârnit noi controverse în cadrul dezbaterii publice organizate miercuri, 8 iulie. Mai mulți proprietari de terenuri și construcții au semnalat probleme legate de documentația propusă, de la schimbarea funcțiunii unor zone până la restricții de construire și chiar trasee de străzi proiectate pe proprietăți private.

- Publicitate -

Discuțiile, care s-au întins pe durata a mai bine de trei ore, au scos în evidență nemulțumiri vechi legate de modul în care s-a dezvoltat orașul în ultimii ani, dar și temeri privind efectele pe care viitorul PUG le-ar putea avea asupra investițiilor existente, locuințelor și terenurilor deținute de ploieșteni.

Stradă proiectată prin mijlocul unui teren privat

Una dintre situațiile discutate în cadrul dezbaterii a vizat zona Centurii de Vest – Mitică Apostol, unde un agent economic desfășoară activități nepoluante. Reprezentantul societății a reclamat faptul că, în urma studierii planșelor prezentate, a constatat că viitorul PUG ar urma să schimbe funcțiunea zonei, iar această modificare ar putea afecta dezvoltarea activității economice existente.

- Publicitate -

Noua documentația ar propune inclusiv realizarea unei străzi, în baza unei documentații mai vechi, pe terenul aflat în proprietatea privată a firmei. Situația este cu atât mai complicată cu cât societatea are în plan extinderea actualei hale, însă traseul viitoarei străzi ar putea intersecta chiar terenul pe care ar urma să fie realizată investiția.

În acest context, problema urmează să fie analizată în discuții ulterioare, pentru identificarea unei soluții care să țină cont atât de direcțiile de dezvoltare urbanistică ale municipiului, cât și de dreptul de proprietate și de investițiile private.

Subiectul ridică una dintre cele mai sensibile probleme ale noului PUG: modul în care documentația finală poate influența direct terenuri, construcții, afaceri și planuri de dezvoltare deja asumate de proprietari.

- Publicitate -

Cartierul Albert, exemplu de dezvoltare urbanistică haotică

Un alt punct important al dezbaterii a fost cartierul Albert, una dintre zonele din Ploiești care s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani. Proprietarii prezenți la discuții au reclamat modul în care zona a evoluat urbanistic, de o parte și de alta a Bulevardului Republicii.

Nemulțumirile au vizat apariția unor blocuri în apropierea zonelor de case, lipsa unei corelări suficiente între locuințe, circulație, utilități și spații verzi, dar și dispariția unor zone tampon care ar fi trebuit să protejeze proprietățile existente.

În cadrul discuțiilor s-a vorbit despre necesitatea menținerii obligației de elaborare a unui PUZ, astfel încât dezvoltarea viitoare să fie mai bine controlată și să nu accentueze problemele deja existente.

- Publicitate -

„M-am trezit cu blocuri lângă casa mea”

Unul dintre cetățenii prezenți la dezbatere a reclamat faptul că zona Albert s-a dezvoltat fără o protecție reală a locuințelor individuale.

„Am dori ca în zona aceea să rămână obligația de PUZ. M-am trezit cu blocuri lângă casa mea. Totul a mers înainte (…). Eu n-am niciun dubiu că vom câștiga. (…) În zona aceea au dispărut perdelele verzi”, a spus acesta în cadrul dezbaterii.

În cazul cartierului Albert, discuțiile au vizat și menținerea unor interdicții de construire. Concluzia a fost că, înainte de ridicarea unor astfel de restricții, sunt necesare studii de teren care să clarifice situația reală din zonă.

- Publicitate -

Probleme similare au fost semnalate și în zona centrală a municipiului Ploiești, unde proprietarii au cerut explicații privind efectele viitorului PUG asupra terenurilor și clădirilor pe care le dețin, dar și cazuri concrete cu privire la intenția de construire de clădiri înalte în zona de case.

Ploieștenii pot depune în continuare petiții și sesizări

Viitorul PUG al municipiului Ploiești se află în continuare în procedură de consultare publică. Ploieștenii pot transmite în continuare petiții, observații și sesizări cu privire la documentația propusă.

Cum viitorul PUG va influența zonele de locuințe, spațiile pentru activități economice, restricțiile de construire, circulația, protecția anumitor zone dezbaterile publice și sesizările depuse de proprietari devin esențiale pentru corectarea eventualelor probleme din documentație, înainte ca noul Plan Urbanistic General să producă efecte pe termen lung asupra orașului.

- Publicitate -

Reamintim faptul că actuala documentație PUG este realizată de compania Vego Concept Engineering, după ce au existat alte două tentative eșuate de actualizare a PUG, în anii 2014 și 2019.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -