- Publicitate -

Aproape 70.000 de țigarete de contrabandă, descoperite de polițiști în Gara Mizil

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au confiscate aproape 70.000 de țigarete, în urma unui control desfășurat marți, 7 iulie, în Stația CFR Mizil. Acestea ar proveni din contraband.

- Publicitate -

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii au depistat „în Stația C.F. Mizil, un bărbat care, imediat după ce a coborât dintr-un tren, transporta patru bagaje de mari dimensiuni”.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul București.

- Publicitate -

La controlul bagajelor, au fost descoperite aproximativ 69.700 de țigarete susceptibile a proveni din activități de contrabandă, valoarea acestora fiind estimată la aproximativ 52.300 de lei.

Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și a dispunerii măsurii confiscării, în condițiile legii”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă. Iar ancheta este în desfășurare. Potrivit IPOJ Prahova, „cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun”.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -