Petrolul II, echipa secundă a Petrolului, care a activat în liga a treia, nu va mai fi înscrisă în competiții sezonul viitor. Chetuielile necesare susținerii acestei formații se ridică la mai mult de 120.000 de euro pe an, iar în condițiile insolvenței și a redimensionării bugetului, conducerea clubului a luat decizia de a renunța la această echipă.
Din articol
Petrolul II nu se va înscrie în liga a III-a
Petrolul II a avut o evoluție onorantă sezonul trecut, terminând în a doua parte a clasamentului. Marele câștig al echipei antrenate de Daniel Movilă, șeful Academiei clubului, a fost că la echipă s-au rodat mulți fotbaliști tineri, câțiva dintre ei promovați acum la prima echipă.
Ștefan Rădulescu, Rareș Manolache, Liviu Argeșanu, Rareș Leescu, Denis Drăghia și Marius Costache au fost luați acum în lot de Ricardo Sousa, în cantonamentul pe care echipa l-a efectuat în Polonia. Același nucleu de jucători a obținut calificarea în finala Cupei României la tineret, pierdută în fața celor de la ASC Bacău.
Petrolul II juca la Strejnicu, întrucât baza de la Pleașa, care aparține clubului, nu a avut terenul omologat pentru liga a treia dintr-un motiv care ține de regulament: sectorul destinat suporterilor oaspeților nu e delimitat de restul tribunei.
Căpușă și Huseynov se vor integra lotului
Ploieștenii s-au întors vineri din cantonamentul efectuat în Polonia și vor relua antrenamentele acasă, înaintea primului meci din noul sezon, programat pe 19 iulie, de la ora 19.30, contra lui Dinamo.
Ricardo Sousa mai are la dispoziție două săptămâni pentru a stabili o formulă de echipă, în care îi poate integra și pe Tiberiu Căpușă și Calal Huseynov, care au fost transferați, dar nu au efectuat cantonamentul din Polonia. De asemenea, zilele acestea ar fi rezolvat și transferul englezului Dan Nlundulu, care a jucat și în Premier League.
