Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, sâmbătă, 4 iulie, într-un șanț adânc, pe raza satului Valea Cucului, din comuna Iordăcheanu. Potrivit primelor informații, șoferul ar fi încercat să evite o căprioară apărută pe șosea, moment în care mașina a părăsit carosabilul și s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
„Din fericire, în ciuda impactului, pasagerii autoturismului au fost găsiți în afara acestuia, autoevacuați, aflați în stare de conștiență. Doi dintre aceștia sunt asistați la locul intervenției”, a transmis ISU Prahova.
Potrivit IPJ Prahova, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentului rutier, cei trei ocupanți ai autoturismului au refuzat transportul la spital, potrivit ISU Prahova.
