- Publicitate -

Noi detalii despre accidentul rutier de pe DN72. Patru autoutilitare și două autoturisme implicate, trafic blocat

Accidentul rutier a avut loc joi, 2 iulie, pe DN72, în afara localității Ariceștii Rahtivani, după ce patru autoutilitare și două autoturisme au intrat în coliziune. Două persoane au fost rănite și au necesitat transportul la spital.

- Publicitate -

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 2 iulie 2026, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 72, în afara localității Ariceștii Rahtivani.

Citește și: Trafic blocat pe DN72, la ieșirea din Ploiești, după un accident cu șase vehicule

- Publicitate -

„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele verificări au stabilit că în eveniment au fost implicate șase autovehicule, respectiv patru autoutilitare și două autoturisme, conduse de bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani.

În urma producerii accidentului rutier, au fost răniți un bărbat de 43 de ani, conducător al unuia dintre autoturisme, și o femeie de 24 de ani, pasageră în celălalt autoturism. Cele două persoane au fost preluate de echipajele medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a precizat IPJ Prahova Prahova.

Citește și: Carambol pe DN72, în Parcul Industrial Ploiești. Patru mașini și un TIR implicate în coliziune

- Publicitate -

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest și pentru depistarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

„În prezent, traficul rutier este restricționat pentru desfășurarea cercetării la fața locului și pentru eliberarea părții carosabile. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a precizat IPJ Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -