Celebrity Ballroom și-a deschis porțile anul acesta și își propune să devină un reper al eleganței în Prahova, pentru nunți, cununii, aniversări, recepții și alte evenimente private sau corporate.
Situată în localitatea Cornu de Jos, chiar pe DN1, la aproximativ 20 de minute de Ploiești, locația a fost gândită ca un spațiu modern, în care clienții pot găsi într-un singur loc toate serviciile necesare pentru organizarea unui eveniment.
Din articol
O locație construită cu atenție la detalii
Povestea Celebrity Ballroom a început în urmă cu aproximativ patru ani, odată cu achiziția terenului și conturarea unei viziuni ambițioase.
După o perioadă dedicată planificării și proiectării, construcția propriu-zisă a început în urmă cu doi ani. Fiecare etapă a fost parcursă cu atenție la detalii și cu accent pe calitate.
Reprezentanții locației spun că și-au dorit să aducă în zonă o alternativă modernă pentru organizarea evenimentelor, într-un spațiu care îmbină eleganța cu funcționalitatea.
„Ne-am dorit să aducem comunității o experiență premium, comparabilă cu cele întâlnite în marile centre ale țării, dar păstrând în același timp căldura și autenticitatea locului. Acest proiect reprezintă mai mult decât o investiție, este un demers construit cu suflet, pasiune și o implicare profundă”, au transmis reprezentanții Celebrity Ballroom.
Una dintre cele mai mari provocări a fost obținerea documentației și a avizelor necesare. Amplasarea locației în apropierea DN1 a presupus un proces administrativ complex, însă proiectul a fost dus la bun sfârșit după ani de muncă și pregătire.

Sală pentru aproximativ 400 de persoane
Sala principală are o capacitate de aproximativ 400 de persoane și poate fi adaptată în funcție de tipul evenimentului.
Datorită unui sistem de compartimentare fonică, spațiul poate găzdui atât nunți și petreceri de amploare, cât și evenimente mai restrânse, precum cununii, aniversări sau recepții cu 80-100 de invitați.
Conceptul a fost gândit pentru a oferi flexibilitate, astfel încât locația să poată răspunde unor nevoi diferite, de la evenimente intime până la petreceri mari.

Pachete cu servicii complete
Dezvoltatorii proiectului spun că și-au dorit să simplifice cât mai mult procesul de organizare pentru clienți.
Din acest motiv, pachetele includ numeroase facilități premium, printre care decorul complet al sălii, aranjamentele florale, camera miresei, scena, ecranul LED și alte elemente menite să contribuie la desfășurarea fără griji a evenimentului.
Locația pune la dispoziție și două camere private, amenajate în stil hotelier, fiecare cu baie proprie. Acestea sunt destinate în special mirilor și pot fi folosite pentru pregătirile din ziua evenimentului, pentru ședințe foto sau pentru momente de relaxare.
Bucătărie proprie și meniuri pregătite de chef Alexandru Cojocaru
Un alt avantaj important al Celebrity Ballroom este bucătăria proprie.
Meniurile sunt pregătite de echipa locației, coordonată de chef Alexandru Cojocaru, originar din Sinaia.

Reprezentanții ballroom-ului spun că experiența și atenția la detalii se regăsesc în fiecare preparat servit invitaților.
Pentru echipa din spatele Celebrity Ballroom, succesul unui eveniment nu se măsoară doar prin organizarea impecabilă, ci și prin experiența oferită participanților.
„Cea mai mare satisfacție este să știm că, prin munca și implicarea noastră, am contribuit la crearea unor amintiri frumoase și a unor momente de fericire pentru cei care ne trec pragul”, au transmis reprezentanții locației.
Locație accesibilă pentru cei care vor să își organizeze nunta acasă
Reprezentanții Celebrity Ballroom spun că amplasarea reprezintă un avantaj important.
Locația se află într-o zonă cu numeroase opțiuni de cazare și se adresează inclusiv persoanelor care au plecat din Prahova și locuiesc astăzi în București, Timișoara sau în alte orașe mari, dar aleg să își organizeze nunta acasă, alături de familie și prieteni.
Poziționarea pe DN1 oferă acces facil atât pentru invitații din Prahova, cât și pentru cei care vin din alte zone ale țării.

Locuri de muncă nou create și furnizori din zonă
Pe lângă organizarea de evenimente, proiectul are și o componentă economică locală.
În prezent, Celebrity Ballroom a creat șapte locuri de muncă permanente și colaborează cu peste zece lucrători sezonieri, în funcție de necesitățile fiecărui eveniment.
Totodată, o parte dintre ingredientele și produsele utilizate în bucătărie provin de la furnizori locali.
„Considerăm că dezvoltarea unei afaceri de succes merge mână în mână cu sprijinirea comunității locale”, au precizat reprezentanții ballroom-ului.

Primul capitol al unei povești pe termen lung
Deși locația și-a deschis recent porțile, dezvoltatorii spun că au deja în vedere noi proiecte și concepte pentru următorii ani. Deocamdată nu oferă detalii despre acestea, însă afirmă că Celebrity Ballroom reprezintă doar primul capitol al unei povești pe termen lung.
Celebrity Ballroom își construiește identitatea în jurul unui principiu simplu: organizarea unui eveniment reușit începe cu atenția acordată fiecărui detaliu.
De la serviciile complete și preparatele pregătite în bucătăria proprie, până la decorul rafinat și atmosfera liniștită a locației, întregul concept este gândit pentru ca fiecare eveniment să fie trăit fără griji și cu bucurie.
Acest articol este un material publicitar realizat în parteneriat cu un terț.
