Prahova se află sub cod galben de caniculă până sâmbătă, 27 iunie, iar duminică, 28 iunie, județul va intra sub incidența unui cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. În acest context, la Ploiești au fost fost luate primele măsuri pentru limitarea efectelor temperaturilor extreme asupra populației.
Pe lângă amplasarea perdelelor de apă în zone intens circulate, municipalitatea anunță că mai multe cișmele publice sunt funcționale și face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor pentru a evita problemele cauzate de temperaturile ridicate.
„Având în vedere codul galben de caniculă valabil în perioada 26–27 iunie, dar și atenționarea ANM privind instituirea unui cod portocaliu de caniculă și disconfort termic pentru duminică, 28 iunie, la Ploiești au fost dispuse primele măsuri anti-caniculă.
Astfel, operatorul Apa Nova a amplasat perdele de apă în două zone din municipiu, respectiv în zona Primăriei Ploiești și în spatele Palatului Administrativ. În plus, sunt funcționale cișmele stradale în mai multe zone din oraș, precum și în piețele agroalimentare din municipiu”, a precizat Zoia Staicu, viceprimarul municipiului Ploiești.
Unde sunt amplasate cișmelele publice din Ploiești
- Parcul Nord – strada Cameliei;
- zona McDonald’s;
- Sala Sporturilor „Olimpia”;
- Parcul „Mihai Viteazul”;
- pasajul pietonal „Nichita Stănescu”;
- zona Mihail Kogălniceanu;
- Parcul Halele Centrale;
- Parcul 9 Mai;
- Bulevardul Republicii – zona Monumentului Eroilor Sovietici;
- Parcul Libertății;
- Parcul Aurora Vest.
Recomandări pentru populație
Evitați căldura!
- Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită şi directă la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00 şi utilizați creme de protecție pe zonele corpului expuse razelor solare!
- Evitați activitățile de exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc) în perioadele cu temperaturi foarte mari. Eventual, puteți desfășura aceste activități în perioadele din zi în care temperaturile sunt mai scăzute!
- Stați la umbră! Amintiți-vă că temperaturile percepute la soare pot fi cu 10-15˚C mai mari!
- Petreceți 2-3 ore din timpul zilei într-un loc răcoros!
- Rămâneți la curent cu avertismentele oficiale privind perioadele de caniculă!
- Păstrați legătura cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau care au probleme de sănătate, interesându-vă de starea lor de sănătate!
Păstrați-vă locuința răcoroasă!
- Păstrați ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuință și acoperiți-le cu jaluzele sau obloane pentru a bloca lumina directă a soarelui!
- Deschideți ferestrele după lăsarea întunericului (când temperatura exterioară este mai mică decât temperatura interioară) pentru a vă răcori casa!
- Opriți funcționarea a cât mai multe dintre aparatele electrocasnice din locuință, dacă nu aveți nevoie de acestea!
- Utilizați ventilatoare electrice numai când temperaturile sunt sub 40˚C. La temperaturi peste 40˚C ventilatoarele vor încălzi corpul!
- Dacă utilizați aer condiționat, setați termostatul la 27˚C și porniți un ventilator electric – acest lucru va face ca în camera aerul să se simtă mai rece cu 4˚C. Astfel, se poate economisi până la 70% din factura de energie electrică pentru răcire!
- Amintiți-vă că poate fi mai răcoare în aer liber, la umbră!
