Joi, 14 mai 2026, la Aeroclubul Teritorial Ghe. Bănciulescu Ploiești, pe aerodromul de la Strejnicu, s-a desfășurat o zi la școala de parașutiști. Alături de elevii școlii, au executat salturi instructorii și parașutiștii experimentați, pe care veți avea ocazia să îi vedeți sâmbătă, 30 mai 2026, la show-ul „Avioane și Motoare”, eveniment la care intrarea este liberă.
Din articol
Vezi la finalul textului imaginile VIDEO, în exclusivitate, filmate în timpul executării salturilor.
Ce înseamnă o zi la școala de parașutiști
Sub atenta îndrumare a instructorului coordonator Constantin Gangan, în fiecare an, pe aerodromul de la Strejnicu, se pregătesc noile generații de parașutiști sportivi. Alături de acesta, instructorii parașutiști sunt pas cu pas alături de elevi — de la pregătirea la sol și până la primele salturi.
„Parașutismul se învață întâi la sol”, spune Ruxandra Dumitru, unul dintre instructori. Și așa este. Parașutismul presupune, înainte de toate, ore multe de teorie, apoi ore multe de antrenament la sol și, abia după aceea, cei mai curajoși trec la salturile din avion.
Ruxandra Dumitru nu este, însă, un instructor oarecare. La 28 de ani, ea duce mai departe, fără să fi știut inițial, moștenirea uneia dintre cele mai importante figuri din istoria aviației românești: Smaranda Brăescu. Ruxandra este stră-stră-nepoata celebrei pioniere a parașutismului românesc — și a ales zborul instinctiv, înainte să afle că îl are în sânge. Citește povestea ei completă AICI.
Constantin Gangan, pas cu pas alături de elevii săi
Constantin Gangan este cel care, în fiecare zi, este acolo și îi îndrumă pe cei care deslușesc tainele parașutismului. O zi de practică începe cu pregătirea parașutei. Fiecare parașută se pliază atent, urmându-se etapele învățate și repetate de atâtea ori în cadrul cursurilor pe care elevii le urmează deja de la începutul anului. Petru Horduna, instructor parașutist, face o mică demonstrație despre ce înseamnă să pliezi corect parașuta — un pas esențial pentru cei care urmează să sară.
Apoi, Gangan merge pe câmpul de aterizare. Privește cerul cu ochii micșorați, urmărind o siluetă mică, depărtată. „Uite, am emoții, mereu am emoții. Cel de acolo este prea departe. Da, știu că știe să ajungă unde trebuie, dar tot am emoții”, spune el, arătând spre un parașutist abia vizibil sus, deasupra câmpului.
Pe aerodromul de la Strejnicu, la locul de aterizare, se află o saltea mare, albastră, umflată. Este ținta. Punctul spre care fiecare parașutist își îndreaptă privirea din momentul în care deschide cupola. „La început au la dispoziție, pentru aterizare, tot câmpul. Pe măsură ce adună salturi, trebuie să se apropie cât mai mult de saltea”, explică instructorul coordonator.
De la sol la cer: etapele unui salt
O zi completă la școala de parașutism urmează un ritual precis, fără scurtături:
Anntrenamentul fizic. Repetarea mișcărilor precise care trebuie executate la părăsirea aeronavei. Acestea pot părea ciudate pentru cineva care nu are idee despre ce înseamnă parașutismul. Dar aceste mișcări trebuie repetate până când intervine memoria musculară, care îi ajută pe parașutiști în momentul în care părăsesc aeronava.
Pregătirea parașutei. Totul începe la sol, cu mâinile, cu răbdarea și cu atenția la detalii. Fiecare parașută este pliată metodic, etapă cu etapă.
Inspecția echipamentului. Parașuta și tot echipamentul sunt verificate de două ori de către instructori. Nu există improvizație la Strejnicu.
Urcarea în avion. Emoțiile cresc în cabina îngustă, pe măsură ce pista rămâne în urmă. Atingerea altitudinii de salt. Câteva minute care, pentru un începător, pot părea o veșnicie.
Saltul propriu-zis. Poziția obligatorie, calculul în funcție de direcția vântului, ieșirea din avion — și, pentru o fracțiune de secundă, lumea se oprește în loc. Unii nu pot sări de prima dată și, atunci când sar, își adună tot curajul, pe care îl eliberează mai apoi într-un strigăt plin de adrenalină. Și… se aruncă!
Începătorii sar cu un sistem special, denumit „static line”, prin care parașuta este extrasă automat cu ajutorul unui cablu legat de aeronavă. „La primele salturi nu deschizi singur parașuta. Sistemul este gândit tocmai pentru siguranță și pentru a te ajuta să înveți treptat”, explică Ruxandra Dumitru.
Cei mai experimentați sar de la altitudini mai mari și își deschid singuri parașuta, după secunde întregi de cădere liberă — acele secunde în care, spun ei, timpul se dilată și gândurile dispar.
Curajul nu vine la comandă
Este incredibil cum se desfășoară lucrurile acolo sus, în aer. Privit de la sol, totul pare ordonat, calculat, aproape simplu. Avionul parcurge același traseu de fiecare dată, parașutiștii sar din același loc, câte patru odată. Dar în interiorul acelei aeronave, lucrurile stau altfel.
În cabina îngustă a avionului nu se mai aud aproape deloc vocile. Doar zgomotul motorului și vântul care intră pe ușa deschisă. Unii își privesc mâinile, alții evită să privească în jos. Instructorii verifică încă o dată hamurile. Apoi vine semnul. Și, pentru câteva secunde, fiecare trebuie să decidă singur dacă are curajul să facă pasul în gol.
Elevii parașutiști au nevoie să-și adune tot curajul pentru a efectua primul lor salt. Și nici acela nu garantează că nu vor mai avea emoții data viitoare. „Uite, cea mică de acolo… A efectuat vreo opt salturi anul trecut. Acum nu a avut curajul să sară”, spune Gangan, arătând spre o cursantă.
Avionul face o tură, revine. Gangan urmărește. „Uite, unul n-a sărit! N-a avut curaj, probabil. Poate sare tura următoare”. Nici urmă de reproș în vocea lui. Doar o înțelegere liniștită, a omului care a văzut de sute de ori că între hotărârea de pe pământ și pragul ușii deschise spre cer este o distanță pe care nu o poate parcurge nimeni în locul tău.
„Este emoție pentru mine în fiecare zi”
Privit de la sol, parașutismul poate părea un sport al adrenalinei pure. Trăit din interior, spun cei de la Strejnicu, este mai degrabă o disciplină a minții. „Da, este un sport extrem, dar nivelul de siguranță este foarte ridicat. Există foarte multe reguli, proceduri și măsuri de siguranță”, explică Ruxandra.
Iar Constantin Gangan știe mai bine decât oricine cum arată acea tensiune discretă care nu dispare niciodată complet, oricâte sute de salturi ai coordonat. „Este emoție pentru mine în fiecare zi. De când se urcă în avion și până îi văd înapoi, cu picioarele pe pământ”.
La Strejnicu, curajul nu înseamnă lipsa fricii. Înseamnă să sari chiar și atunci când frica este încă acolo. După aterizare, cei aflați la primul salt au același zâmbet greu de descris — un amestec de ușurare, adrenalină și neîncredere că au reușit.
Picioarele pe pământ — și zâmbetul pe față. Ăsta este sfârșitul unei zile reușite la Strejnicu. Pentru câteva secunde, între cer și pământ, fiecare parașutist de la Strejnicu învață același lucru: curajul nu apare înainte să sari, ci exact în momentul în care o faci.
Îi veți vedea la „Avioane și Motoare”, pe 30 mai
Instructorii și parașutiștii care au executat salturi joi, 14 mai, la aerodromul de la Strejnicu, vor fi prezenți și la show-ul aviatic „Avioane și Motoare”, organizat pe 30 mai 2026, pe același aerodrom. Intrarea este liberă iar spectatorii vor putea urmări demonstrații aeriene, inclusiv evoluții spectaculoase ale parașutiștilor în cădere liberă și formații cu parașutele deschise — unul dintre cele mai spectaculoase momente ale oricărui miting aviatic.
