Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au desfășurat, în noaptea de 15/16 mai, o amplă acțiune, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), în municipiul Ploiești.
Activitățile au vizat atât verificarea stării tehnice a autovehiculelor, cât și monitorizarea fenomenului moto, în contextul intensificării prezenței motocicletelor în trafic, odată cu debutul sezonului cald.
Polițiștii au urmărit respectarea normelor legale privind modificările aduse vehiculelor, nivelul de zgomot produs, precum și îndeplinirea condițiilor tehnice necesare circulației în siguranță pe drumurile publice.
„În cadrul acțiunii au fost verificate aproximativ 50 de autovehicule și motociclete, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru modificări neomologate și defecțiuni tehnice care puneau în pericol siguranța participanților la trafic.
„Ca măsură complementară, polițiștii au reținut patru certificate de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate și efectuarea verificărilor tehnice prevăzute de lege”, au mai precizat polițiștii.
Reprezentanții IPJ Prahova anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru combaterea comportamentelor care pot afecta siguranța rutieră și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță pe drumurile publice.
