- Publicitate -

S.O.S. România a depus oficial cererea de suspendare a lui Nicușor Dan

Grupul parlamentar S.O.S. România anunță că a depus luni, 11 mai, către Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului o propunere de suspendare din funcție a președintelui României, Nicușor Dan.

- Publicitate -

Demersul este semnat, în numele inițiatorilor, de deputata Simona-Elena Macovei Ilie, liderul grupului parlamentar S.O.S. România.

În documentul transmis Parlamentului, inițiatorii susțin că șeful statului „ar fi comis un cumul de acțiuni și omisiuni instituționale”. Toate acestea ar „afecta echilibrul dintre puterile statului, independența justiției, controlul democratic asupra serviciilor de informații, procedura de formare a Guvernului și buna funcționare a autorităților publice”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de formațiune.

- Publicitate -

Care sunt acuzațiile la adresa lui Nicușor Dan

În documentul depus la Parlament, S.O.S România îl acuză pe președintele Nicușor Dan de următoarele:

  • a anunțat public un mecanism în afara legii, de consultare în rândul magistraților privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii;
  • a exercitat presiuni publice asupra Curții Constituționale, într-o cauză aflată pe rol;
  • a creat aparența unui centru prezidențial de analiză a problemelor din justiție, prin colectarea de materiale de la magistrați;
  • nu a propus Parlamentului numirea unui director civil al Serviciului Român de Informații și a menținut instituția sub conducere interimară;
  • a susținut extinderea rolului SRI, în domenii precum corupție și evaziune fiscală;
  • a introdus un „filtru ideologic” în procesul de formare a Guvernului, prin referiri la partide și guverne „pro-occidentale”;
  • s-a implicat în discuții privind politici fiscal-bugetare, pachetul de reforme și pensiile magistraților;
  • a încălcat neutralitatea funcției prezidențiale, prin participarea la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei;
  • a prezentat în plan extern informații și rapoarte privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024, înaintea unei dezbateri parlamentare interne;
  • a „securitizat excesiv” teme democratice sensibile, precum procesul electoral, dezinformarea și libertatea de exprimare.

Ce se va întâmpla mai departe

Propunerea de suspendare ar urma să fie comunicată președintelui României și transmisă Curții Constituționale. Aceasta din urmă emite un aviz consultativ.

Ulterior, documentul poate fi dezbătut și supus votului Parlamentului, în ședință comună.

- Publicitate -

Dacă suspendarea este aprobată, se organizează un referendum național pentru demiterea președintelui, în termen de cel mult 30 de zile.

Conform articolului 95 din Constituție, președintele poate fi suspendat în cazul săvârșirii unor fapte grave, prin care ar fi încălcat prevederile constituționale. Procedura începe cu depunerea unei propuneri de suspendare semnate de cel puțin o treime din deputați și senatori.

În documentul depus la Parlament, rubrica privind numărul parlamentarilor care susțin inițiativa apare necompletată. Asta în ciuda faptului că S.O.S. România afirmă că există sprijinul necesar pentru declanșarea procedurii.

- Publicitate -

Formațiunea susține că „demersul nu reprezintă un atac politic la adresa instituției prezidențiale, ci un instrument constituțional de control parlamentar”. De asemenea, S.O.S.România afirmă că faptele invocate ar indica „o abatere de la rolul de mediator și garant al echilibrului instituțional”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -