Primăria Puchenii Mari a anunțat, marți, 5 mai, că 118 persoane din localitate au cărțile de identitate expirate. Autoritățile subliniază că, până la 30 august 2026, cetățenii pot solicita prima carte de identitate electronică fără niciun cost.
Potrivit primarului comunei, Constantin Negoi, informațiile au fost transmise de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
„Recomandăm cetățenilor să urgenteze și să profite de eliberarea gratuită a cărților de identitate”, a precizat Constantin Negoi, primarul comunei Puchenii Mari.
Prima carte de identitate electronică, gratuită până în august 2026
Cartea de identitate electronică poate fi solicitată în orice moment, inclusiv înainte de expirarea actualului document, iar gratuitatea se aplică primei eliberări în baza programului derulat până la 30 august 2026.Acces mai rapid la servicii și mobilitate în Uniunea Europeană
Ce beneficii ai cu noul act de identitate
- posibilitatea de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene;
- acces rapid la servicii publice electronice;
- posibilitatea utilizării semnăturii electronice.
„Conform informațiilor transmise de instituția mai sus amintită, în comuna noastră sunt 174 de persoane ale căror cărți de identitate expiră la sfârșitul lunii august și care se pot adresa la oricare Serviciu Public Local de Evidență a Persoanelor. Însă, este necesară o programare pe care o puteți face la adresa: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=PH
La adresa de web de mai sus trebuie să selectați serviciul de evidență dorit, numărul de persoane pentru care faceți programarea, să alegeți una dintre cele trei situații pentru care solicitați cartea de identitate și apoi să selectați un interval orar în ziua în care vă puteți prezenta pentru procesarea datelor”, a anunțat Primăria Puchenii Mari.
