- Publicitate -

Concurs pentru copii „R.E.S.P.E.C.T. față de natură” organizat de Școala Spectrum Ploiești

Școala Gimnazială Internațională „Spectrum” Ploiești organizează, pe 16 mai 2026, concursul de creație plastică „R.E.S.P.E.C.T. față de natură”, un eveniment dedicat copiilor care vor să își exprime creativitatea și preocuparea pentru protejarea mediului.

- Publicitate -

Evenimentul va avea loc la Joy Park Ploiești, în intervalul orar 09:00 – 11:30, și își propune să îi încurajeze pe cei mici să devină mesageri ai naturii prin desen și pictură.

Concursul este inspirat de valorile R.E.S.P.E.C.T. — Responsabilitate, Empatie, Străduință, Perseverență, Excelență, Creativitate și Toleranță — și îi provoacă pe participanți să redea, în mod artistic, cum pot contribui la protejarea naturii.

- Publicitate -

Evenimentul este gândit ca o experiență educativă și creativă, în care copiii pot învăța despre importanța mediului într-un mod plăcut și interactiv.

La competiție sunt așteptați copii de la grădiniță (grupa mijlocie și mare) și elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a inclusiv.

Participanții pot alege între două tipuri de tehnici artistice: pictură (acuarelă sau acrilic) și desen (creion sau creioane colorate)

- Publicitate -

Cum se fac înscrierile

Participarea la concurs se face pe bază de înscriere online, prin completarea formularului pus la dispoziție de organizatori.

Înscrierile se fac aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfNwkWG_PekwCWpOAS6lcy7tq6z-Xjy2ToEJ3sBLka0yMRyPA/viewform

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -