- Publicitate -

Doi turiști lituanieni salvați din Piatra Craiului, după o intervenție de opt ore

Doi turiști lituanieni, blocați miercuri seară în versantul vestic al Pietrei Craiului, au fost recuperați de salvamontiștii din Zărnești după o intervenție care a durat opt ore.

- Publicitate -

Potrivit salvatorilor montani, cei doi au încercat să coboare pe traseul „La Lanțuri”, însă, din cauza orientării greșite și a lipsei echipamentului adecvat pentru condițiile de altitudine, au ajuns în dificultate și au solicitat ajutor. Unul dintre turiști a fost găsit în stare de hipotermie.

Noapte albă pentru noi, cei din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Zărnești. În urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brasov, în jurul orei 20:40, am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului.

- Publicitate -

Aceștia au încercat să coboare pe traseul „La Lanțuri”, însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor.

După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine.

A fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore. După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui.

- Publicitate -

Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21:00 și 05:00.Dorim să subliniem faptul că în versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. În această noapte am constatat că pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate, și de altfel închise în această perioadă a anului. Noi, cei din Serviciul Public Local Salvamont Zărnești, rămânem, fără excepție, la datorie în misiunile de salvare din Parcul National Piatra Craiului”,  au transmis reprezentanții Salvamon Zărnești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -