- Publicitate -

Apelul către Primărie al ploieștenilor din Bereasca: „Floriile le-am făcut așa. Măcar Sfintele Paști să le avem și noi curate”

Cu doar câteva zile înainte de Paște, locuitorii din cartierul Bereasca, din Ploiești, trag un nou semnal de alarmă către autorități, după ce zona de la marginea străzii Drumul Serii a ajuns, din nou, sufocată de gunoaie.

- Publicitate -

Problema nu este una nouă, ci durează de ani de zile. Deșeurile sunt aruncate frecvent pe un terenul de la marginea cartierului, iar în lipsa unor măsuri eficiente, locul s-a transformat într-un adevărat focar de infecție.

„Floriile le-am făcut așa… Sperăm din toată inima, măcar Sfintele Paști să le avem și noi curate. Degeaba mătură, vopsesc bordurile dacă netrebnicii aduc gunoaie. Sărbători fericite să aveți, nu ca ale noastre!”, este mesajul primit în această dimineață pe adresa redacției.

- Publicitate -

Un fenomen vechi, ignorat de autorități

De-a lungul anilor, câmpul de la marginea Drumul Serii a fost transformat frecvent într-o groapă ilegală de gunoi.

Mai mult, oamenii spun că, în ciuda sesizărilor repetate către Primăria Ploiești, Poliția Locală sau Garda de Mediu, intervențiile au fost sporadice și ineficiente.

Autoritățile au încercat să oprească fenomenul prin montarea de camere de supraveghere, însă fără rezultate. Gunoiul continuă să fie aruncat chiar și în zonele monitorizate.

- Publicitate -

Pe lângă mirosul insuportabil și aspectul dezolant, locuitorii se tem că odată cu încălzirea vremii zona va deveni un adevărat focar de infecție.

„Floriile le-am făcut așa. Măcar Sfintele Paști să le avem și noi curate”

În pragul Sărbătorilor Pascale, ploieștenii din Bereasca cer măcar o intervenție punctuală pentru igienizarea zonei, dar și măsuri reale pentru stoparea fenomenului.

Frustrarea lor este alimentată nu doar de lipsa curățeniei, ci și de sentimentul că problema este cunoscută de ani de zile și nici în prezent nu au fost găsite soluții concrete.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -