- Publicitate -

Urmărit cu ATV-ul prin Ploiești, reținut după ce a fugit de polițiști

Un bărbat de 36 de ani a fost reținut după ce a condus un ATV fără numere de înmatriculare, cu permisul suspendat, și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

- Publicitate -

UPDATE: 05.04.2026

La data de 5 aprilie persoana în cauză a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, ocazie cu care față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

- Publicitate -

Știrea inițială:

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova au reținut vineri, 4 aprilie, un bărbat de 36 de ani din Ploiești, bănuit că a condus un ATV pe drumurile publice deși îi era suspendat dreptul de a conduce.

Incidentul a avut loc pe 21 martie, în jurul orei 11:00, când un echipaj de poliție a observat în trafic un ATV fără plăcuță de înmatriculare, al cărui șofer manifesta un comportament agresiv. La semnalele de oprire – atât acustice, cât și luminoase – bărbatul nu s-a conformat și a fugit prin mai multe străzi ale orașului.

Urmărirea s-a încheiat în zona Sălii Sporturilor, unde conducătorul ATV-ului a intrat pe spațiul verde, reușind temporar să scape. Ulterior, în urma investigațiilor, polițiștii i-au stabilit identitatea și au descoperit că permisul îi era suspendat ca urmare a implicării într-un alt dosar penal.

- Publicitate -

Vineri dimineață a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința bărbatului. Pe baza probelor strânse, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă, 5 aprilie, să fie prezentat parchetului competent pentru luarea unor măsuri preventive suplimentare.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -