- Publicitate -

Încă un pas: Proiectul privind interzicerea păcănelelor în Ploiești, pus în dezbatere publică

Joi, 2 aprilie 2026, Primăria Municipiului Ploiești a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza orașului.

- Publicitate -

Proiectul de act normativ, intitulat „Proiect privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Ploiești”, a fost publicat pe site-ul oficial al municipalității www.ploiesti.ro, la secțiunea „Transparența Decizională”.

Ce conține proiectul

Documentația pusă la dispoziția publicului include regulamentul local privind stabilirea criteriilor și procedurii de acordare a autorizațiilor de funcționare pentru activitățile de tip loto tradițional și pariuri sportive, precum și anexele aferente, referatul de aprobare și raportul de specialitate întocmit de direcțiile de resort din cadrul primăriei.

- Publicitate -

Cum pot interveni cetățenii

Persoanele interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiect, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării acestuia pe site. Acestea pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Ploiești sau trimise prin e-mail, la adresa [email protected].

Toate materialele trebuie să conțină mențiunea „Proiect privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Ploiești”.

Dezbatere publică, la cerere

Reprezentanții administrației locale precizează că, în cazul în care o asociație solicită acest lucru în scris, poate fi organizată și o dezbatere publică pe marginea proiectului, în termen de cel mult 10 zile de la publicarea informațiilor privind organizarea acesteia.

- Publicitate -

Recomandările primite vor fi publicate pe site-ul instituției, iar eventualele propuneri, care nu vor fi preluate, vor fi justificate în scris de către autorități.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -