În data de 16 februarie 2026, Observatorul Prahovean publica articolul „Revoltă în comunitate: 300 de copii și bătrâni, afectați de scurtarea traseului 1 la Ploiești. Acuzații de discriminare”. În urma apariției acestui articol, reprezentanții TCE Ploiești, prin intermediul Primăriei, au ținut să facă unele precizări.
Din articol
Ce spune TCE Ploiești
Urmare a sesizării dumneavoastră, (…), prin intermediul căreia solicitați un punct de vedere privind considerentele care au stat la baza hotărârii schimbării rutei traseului 1, precum și o eventuală posibilitate a reluării vechii rute (în contextul numeroaselor petiții ale călătorilor cu acest mijloc de transport public în comun), pe care municipalitatea le-a înregistrat în legătură cu acest subiect, vă comunicăm informațiile punctuale transmise de către S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești în legătură cu acest subiect:
„Programul de Transport, care include modificarea de rută și orar de circulație la traseul 1, a fost aprobat prin Hotărârea nr. 671/27.11.2025 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, reprezentând actualizarea Anexei 2 a contractului de delegare a gestiunii serviciului public local din Ploiești.
Măsura aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Ploiești a urmărit scăderea parcursurilor suprapuse cu rută la traseele locale, creșterea gradului de utilizare a mijloacelor de transport active pe rețeaua publică de transport, scăderea gradului de aglomerare rutieră pe arterele centrale și scăderea cheltuielii asigurarea serviciului public de transport local”, au transmis reprezentanții TCE Ploiești.
Sub nicio formă nu este vorba de discriminare
„Accesul populației la transportul public nu este condiționat de nici un motiv ori caracteristică personală a cetățenilor, fiind ofertă publică, conform legii. Regulamentul de efectuare a serviciului public nu conține nici un element susceptibil a favoriza/defavoriza un anumit tip de călător.
Pe teritoriul municipiului sunt și alte cartiere similare, cu componentă etnică romă: Cartierul Bereasca, Cartierul Rudului, etc. Și în niciuna dintre acestea, în instituții sau activități publice, nu sunt stabilite /aplicate/ dovedite interdicții pe criterii etnice.
Eliberarea și folosirea autorizațiilor gratuite pentru elevi, a biletelor sau a abonamentelor pentru călătorii care au deplasări zilnice cu mijloacele de transport în comun, se realizează fără condiționare de apartenență/neapartenență la o categorie sau grup de persoane”, au precizat reprezentanții TCE.
Care au fost motivele reale ale scurtării traseului autobuzului nr.1
Potrivit TCE Ploiești, numărul de călători pe segmentul Bariera București – ASTRA/COMAT este foarte scăzut. Străzile Mimiului și Fabricilor nu sunt asfaltate și nu pot fi folosite de autobuze.
Cetățenii care domiciliază în zona străzilor Mărfurilor, Rezervoarelor, B-dul Petrolului (zona de intersecție cu B-dul București) pot folosi, de asemenea și traseul 444/444 barat, în plus față de traseul 32.
Acest traseu, fiind înființat pe perioada lucrărilor la Podul de Lemn, ca alternativă pentru asigurarea mobilității locuitorilor cartierului pe durata lucrărilor de refacere a structurii podului, a fost menținut și după repunerea în folosință a circulației rutiere pe pod, tocmai în favoarea interesului cetățenilor deși nu mai există justificare de la înființarea acestui traseu local.
B-dul Independenței este foarte aglomerat din punct de vedere al traficului autovehiculelor. Sunt multe trasee care se suprapun cu rută între Gara de Sud – Centru și care, prin intervalele destul de scurte de succedare, oferă capacitate de transport și de preluare a călătorilor cu traseele active în prezent. Zona de conexiune la Gara de Sud este bine iluminată și sub supravegherea organelor de asigurare a ordinii și siguranței publice și nu se poate invoca nesiguranța din cauza condițiilor de mediu ambiant”, au fost explicațiile oferite de reprezentanții TCE Ploiești.

Un răspuns de bun simț. Cred că nu au menționat că mare parte din călătorii din aceste zone nu au bilet. O societate comercială trebuie sa găsească un echilibru între nevoile unui serviciu public și costuri. Pierderile pe acest traseu și pe altele similare sunt suportate din bugetul local.
După eliminarea autobuzului Nr 1 nu mai este nici un autobuz în jurul orei 5.30 pentru a ajunge la gara de sud la trenul de 6.55 București N -Buzau
De la 05:30 la 06:30 nu se poate ajunge cu niciun traseu din Bariera Bucuresti la Gara de Sud? Serios?
Cei care lucreaza in partea de nord a orasului si vin din sud sunt afectati pentru ca le creste timpul de deplasare pentru a ajunge la munca si inapoi. Dar ce conteaza, tb sa „eficientizam” transportul public cu orice pret…Ia sa asteptati iarna in frig la Armoniei sau Coreco hale sa va vina legatura la ora 7 dimineata bai edililor…
Masuri disperate luate fara o intelegere a impactului asupra omului de rand… Ploiesti – o eterna „gaura neagra” …