Bărbatul din Lipănești care și-a ucis, anul trecut, concubina însărcinată a fost condamnat la detențiune pe viață, după ce instanța a stabilit că fapta a fost premeditată. În fața judecătorilor, acesta a susținut că victima ar fi „vinovată” pentru crimă, deoarece a refuzat să se întoarcă la el.
Potrivit motivării instanței, deși bărbatul a susținut că regretă ceea ce a făcut, declarațiile sale arată că încearcă să își justifice fapta și să transfere vina asupra victimei și a mamei acesteia, potrivit digi24. Anchetatorii au reținut că bărbatul a premeditat crima.
„Ea trebuia să vină cu mine, dar m-a refuzat, deci este vinovată”, a afirmat inculpatul, potrivit raportului psihiatric care a stabilit că acesta avea discernământ. Victima avea 22 de ani.
Bărbatul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Mărgineni. Acesta a fost condamnat, în urmă cu două săptămâni, la detențiune pe viață, pentru omor calificat asupra unui membru de familie (Detalii AICI).
