Polițiștii au anunțat demararea unor cercetări specifice în cazul bărbatului de 49 de ani, angajat Electrica, găsit în stare de inconștiență astăzi, în jurul prânzului, pe un câmp din Balta Doamnei.
UPDATE: Angajatul Electrica a fost declarat decedat. Detalii AICI
Vă reamintim că pentru salvarea vieții bărbatului a fost solicitat un elicopter SMURD, însă după aterizare, personalul medical de la fața locului a luat decizia transportării acestuia pe cale terestră la UPU Ploiești, fiind efectuate manevre de resuscitare.
„Polițiștii din cadrul Secția de Poliție Rurală Puchenii Mari au fost sesizați, la data de 19 februarie 2026, în jurul orei 11:30, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconștiență pe un teren agricol situat în proximitatea localității Balta Doamnei.
Ca urmare a sesizării, la locul indicat au fost direcționate, cu operativitate, un echipaj SMURD, o ambulanță aparținând Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, precum și lucrători de poliție.
Din verificările preliminare efectuate a rezultat că persoana în cauză este un bărbat de 49 de ani, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-ar fi deplasat către un obiectiv situat pe un teren extravilan din zona Lacul Turcului, în vederea desfășurării unor activități specifice de verificare a rețelei de distribuție a energiei electrice, într-o zonă de câmp aflată la o distanță considerabilă față de partea carosabilă.
În urma constatărilor efectuate la fața locului, nu au fost identificate indicii care să susțină ipoteza unei electrocutări, nefiind observate conductoare electrice în imediata proximitate a locului unde a fost găsită persoana. Situația a fost încadrată, de către cadrele medicale, la acest moment, ca o urgență medicală, fără legătură aparentă cu infrastructura electrică.
Personalul medical a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, ulterior victima fiind preluată și transportată la ambulanță, unde aceste manevre au fost continuate, conform protocolului medical aplicabil”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Cercetările sunt continuate de către organele de poliție competente, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor și cauzelor producerii evenimentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de concluziile rezultate.
