Spitalul Dentirad din Plopeni a reușit o performanță rar întâlnită în sistemul medical privat din Prahova: asigurarea unei linii de gardă funcțională 24 de ore din 24.
Din articol
Unitatea medicală fondată și coordonată de medicul Mircea Drăghici deservește nu doar orașul Plopeni, ci și celelalte localități din Prahova, oferind pacienților acces rapid la consultații și investigații medicale.
Urgențe preluate la camera de gardă
În camera de gardă sunt preluați pacienții care acuză diverse simptome – precum febră – sau dureri, inclusiv lombare, iar aceștia primesc tratament de primă intenție.
După consultația realizată de medicul de gardă, pacienții pot beneficia, în funcție de recomandare, de investigații de înaltă performanță precum: RMN, Computer Tomograf, Ecografie, Radiologie și Analize de laborator.

În funcție de diagnostic, pacienții pot fi internați pe nivelul de competență al spitalului sau pot fi direcționați către alte unități medicale de specialitate.
„Dentirad asigură urgențele astfel încât să degreveze presiunea de pe spitalele importante cu primiri urgențe”, au transmis reprezentanții Dentirad Hospital Plopeni.
Servicii medicale extinse
În ultima perioadă, spitalul și-a extins semnificativ paleta de servicii medicale. Printre specialitățile disponibile se numără: Cardiologie, Chirurgie vasculară, Gastroenterologie (cu endoscopie și colonoscopie), Ginecologie, Medicină internă, , Neurologie, Pediatrie, Oncologie, Psihiatrie pediatrică, Balneo-fizioterapie, Recuperare medicală, Urologie, Pneumologie, Endocrinologie, Medicină dentară, Medicină de familie și Medicina muncii.
Toate aceste servicii sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în baza biletului de trimitere și a reglementărilor în vigoare, iar pacienții nu plătesc suplimentar contravaloarea lor.
Pentru detalii accesați dentirad.ro sau sunați la 0244997.
Prin această dezvoltare, Spitalul Dentirad devine un pol medical important în Prahova, oferind acces rapid la investigații și tratamente fără a mai fi necesară deplasarea la Ploiești sau în alte centre medicale suprasolicitate, majoritatea covârșitoare a serviciilor fiind decontate prin CAS.

Sistemul medical din Prahova are mari deficiențe. Felicitări spitalului din Plopeni. Sigur vor avea pacienți.
Felicitări! Condițiile sunt deosebite, medicii profesioniști, personalul cu empatie pentru pacienți…. O realizare nemaipomenită!
FELICITARI *****
Felicitări! Un Spital f.bun,am făcut fizioterapie și am f.multumit.