Noi sortimente de lapte praf produse de Nestlé România au fost retrase de la comercializare din supermarketurile Kaufland și Carrefour.
Nestlé România extinde retragerea unor noi loturi de lapte pentru bebeluși din supermarketuri. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Măsura se aplică în mai multe magazine Kaufland și Carrefour.
În magazinele Kaufland au fost retrase următoarele loturi:
- NAN 1 Optipro 800 g, lot nr. 53410346AE, data limită de consum: 31.12.2027
- NAN 1 Comfortis 800 g, lot nr. 53430346AF, data limită de consum: 31.12.2027
În magazinele Carrefour au fost retrase următoarele loturi:
- NAN 1 Optipro 800 g, lot nr. 53410346AE, data limită de consum: 31.12.2027
- NAN 1 Comfortis 800 g, lot nr. 53430346AF, data limită de consum: 31.12.2027
Compania a decis, ca măsură de precauție, să efectueze această rechemare voluntară, luând în considerare posibila prezență a cereulidei în loturile vizate, ca urmare a unei neconformități a unui ingredient provenit de la un furnizor extern, ingredient utilizat în rețeta acestor produse.
„Nu au fost semnalate cazuri confirmate de probleme de sănătate asociate consumului produselor din loturile menționate. Bacillus cereus este o bacterie responsabilă pentru intoxicații alimentare, care poate provoca greață, vărsături și crampe abdominale.”, se arată în anunțul transmis de companie.
Clienții, sfătuiți să returneze produsele din loturile vizate
„Persoanele care au achiziționat produse din loturile vizate sunt rugate să nu le ofere spre consum. Cumpărătorii pot returna produsele direct la magazinele de unde le-au achiziționat pentru a primi contravaloarea acestora sau pot suna gratuit la telefonul consumatorului 0800 863 785, de luni până vineri, între orele 09:00–18:00, sau pot trimite un e-mail la [email protected]”, au transmis oficialii companiei.
Reamintim că aceeași companie a anunțat retragerea unor loturi similare și în luna ianuarie. (Detalii AICI)
