- Publicitate -

Peste 13.000 ploieșteni nu-și pot plăti taxele și impozitele locale. Ei reprezintă 10% dintre contribuabili

Peste 13.000 de ploieșteni figurează în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești ca persoane insolvabile, adică nu au bunuri sau venituri din care pot fi recuperate datoriile către bugetul local. Raportat la numărul plătitorilor de taxe și impozite, respectiv 146.000, numărul reprezintă aproape 10% dintre contribuabilii persoane fizice din oraș.

- Publicitate -

Potrivit SPFL Ploiești, majoritatea datoriilor persoanelor declarate insolvabile provin din amenzi, acestea reprezentând peste 65% din totalul sumelor neachitate.

„Anul trecut am avut în jur de 19.000 de persoane în această situație. Anul acesta au rămas 13.000, pentru că acest număr este într-o permanentă dinamică. Mai mult de 65% din toată suma datorată de persoanele insolvabile este reprezentată de amenzi”, a declarat pentru Observatorulph.ro Simona Dolniceanu, directorul general al SPFL Ploiești.

- Publicitate -

Valoarea totală a debitelor acumulate de persoanele declarate insolvabile depășește 88 de milioane de lei. Raportat la bugetul Ploieștiului, datoriile, devenite istorice, se cifrează la aproape jumătate din veniturile proprii anuale încasate ale Ploieștiului.

Când devii insolvabil

Starea de insolvabilitate este stabilită de inspectorii fiscali în urma verificărilor, în cazul persoanelor care nu dețin bunuri, venituri sau conturi bancare din care să poată fi recuperate datoriile.

„Insolvabilitatea este starea prin care o persoană trece în momentul în care nu are bunuri, nu are conturi, nu are absolut nimic care să poată fi folosit pentru recuperarea debitului.

- Publicitate -

Pentru a nu încărca bugetul local, legiuitorul a permis declararea acestei stări de insolvabilitate, care se trece într-o evidență separată, pentru a nu afecta gradul de colectare.

Dacă sumele ar rămâne active, ar însemna că gradul de neîncasare al unei unități administrativ-teritoriale ar fi mult mai mare.

Așa, trecându-se într-o evidență separată, pentru că nu se poate recupera nimic de la ei, noi putem avea în continuare un grad de încasare normal, care să permită încasarea unui IVG corespunzător”, a explicat Simona Dolniceanu.

- Publicitate -

Debitele rămân în evidențele fiscale timp de cinci ani, perioadă în care situația este verificată anual.

Video: Simona Dolniceanu, director SPFL Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Aveam o impresie mai buna despre Bolojan, dar atitudinea si actiunile lui sunt ale unui arendas pe mosia boierului.
    El mareste taxele dincolo de limita suportabilului in loc sa confiste averile facute ilicit din furturi.
    O prima masura pe care trebuia sa o ia ar fi reducrerea inechitatilor sociale. El impoziteaza pensii mizerabile in loc sa taie pensiile nesimtite (nu numai ale magistratilor).
    O mare dezamagire este si acest premier!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -