O avarie de curent electric a afectat, vineri, mai multe zone din comunele Bucov, Valea Călugărească și Albești Paleologu. Potrivit dispeceratului de la Distribuție Energie Electrică România (DEER) „echipele de intervenție sunt în teren pentru remedierea defecțiunilor”.
UPDATE: Primăria Valea Călugărească a anunțat, vineri seară, că „s-a produs o altă avarie: cablul electric îngropat de la Stadion către zona Eforiei a cedat, afectând alimentarea cu energie în zona blocurilor și în centrul localității”.
„Operatorul de distribuție a fost anunțat imediat, iar echipele de intervenție sunt așteptate să ajungă cât mai curând. Ni s-a comunicat că este vorba despre o intervenție dificilă, motiv pentru care Electrica nu poate estima în acest moment timpul necesar remedierii.
Vom reveni cu informații imediat ce primim actualizări oficiale din partea operatorului”.
Știre inițială
De mai multe ore, locuitorii din Cartierul Tineretului din Bucov nu au curent electric.
„La Bucov, în Cartierul Tineretului, se oprește curentul electric zilnic. Azi este oprit de la ora 12.30”, ne-a semnalat un cititor al Observatorulph.ro
„Este, într-adevăr, oprit curentul în Cartierul Tineretului. În restul comunei este curent electric. Am sunat la dispecerat și au spus că efectuează lucrări”, susține Nicolae Nicolescu, viceprimarul comunei Bucov.
Potrivit dispeceratului DEER, „la nivelul operatorului de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord sunt înregistrate întreruperi în alimentare cu energie în localitățile: Valea Călugărească, Albești Paleologu (sat Albești), Bucov. Echipele operatorului sunt în teren și se lucrează la remedierea defecțiunilor în cel mai scurt timp”.
Pe site-ul Distribuție Energie Electrică România (DEER) la ora 19.00, era raportată doar intervenția de la Albești Paleologu, începând cu ora 12.00, unde termenul de remediere era ”momentan indisponibil”.

