Primăria Drăgănești a identificat modalitatea prin care să dezvolte în localitate infrastructura medicală în domeniul medicinei dentare. Locuitorii comunei vor beneficia de un centru stomatologic modern, la standarde europene.
Primăria Drăgănești a reușit să identifice modalitatea prin care să dezvolte, la nivelul comunei, infrastructura medicală, la standarde europene. La Drăgănești va fi deschis un centru stomatologic modern, în cadrul unui parteneriat public privat.
Scopul acestui demers, potrivit primarului comunei Drăgănești, Ionuț Georgian Toma, este „de a contribui la îmbunătățirea accesului populației din mediul rural la servicii medicale de calitate, în special în domeniul medicinei dentare, asigurând astfel prevenția, tratamentul și educația sanitară pentru comunitate”.

„Primăria Drăgănești a pus la dispoziție spațiul corespunzător desfășurării activității, precum și sprijin în realizarea formalităților administrative necesare. Am fost deschis față de acest demers, cu convingerea că împreună putem aduce un beneficiu real comunității locale.
Prin această investiție, comunitatea noastră atinge două obiective importante. În primul rând, oamenii din Drăgănești și din comunele învecinate vor avea acces la un centru stomatologic amenajat la standarde moderne.
Cabinetul Stomatologic reprezintă o investiție deosebit de importantă, care sunt convins că va fi de neprețuit pentru sănătatea dentară a copiilor și adulților din comuna noastră.
Vreau să transmit mulțumiri cadrelor medicale, celor două doamne doctor care vor face naveta zilnic de la București să își desfășoare activitatea la Drăgănești. Le doresc mult, mult succes!
Imediat ce se obține avizul de la colegiul medicilor, în maximum două săptămâni, pentru că s-a depus acum circa două săptămâni dosarul la avizat. Termenul este de maximum 30 de zile”, a precizat Ionuț Georgian Toma, primarul comunei Drăgănești.

Infrastructură medicală, la standarde europene la Drăgănești
Centrul Stomatologic de la Drăgănești nu este primul demers al Primăriei Drăgănești în dezvoltarea infrastructurii medicale din localitate.
„Discutăm despre o evoluție importantă la nivelul comunității din Drăgănești, având la dispoziție noi posibilități de tratament din punct de vedere medical, după deschiderea Centrului de Recuperare și Ortopedie din toamna anului 2024.
Nu ne oprim aici, intenționăm să deschidem pe viitor și un centru de recoltare analize în incinta unui Bloc din satul Cornu de Jos, făcându-se demersuri serioase în acest sens”, a precizat Ionuț Georgian Toma.
