- Publicitate -

O româncă obligată să se prostitueze s-a sinucis în Austria

Doi tineri, un bărbat și o femeie, cu vârste de 22 și 23 de ani, au fost reținuți de DIICOT, fiind acuzați că au obligat mai multe femei să se prostitueze în țară și în străinătate. Una dintre victimele celor doi s-a sinucis după ce a fost abandonată în Austria.

- Publicitate -

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. –  Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, un bărbat și o femeie, de 22 și 23 de ani, cercetate pentru trafic de persoane și proxenetism. În sarcina bărbatului s-a reținut și determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2024- iulie 2025, bărbatul ar fi recrutat, prin inducere în eroare, patru persoane vătămate pe care, ulterior, cu sprijinul femeii, le-ar fi determinat, prin acte de violență fizică și psihică, să practice prostituția, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.

- Publicitate -

Până în luna octombrie 2025 cele două persoane cercetate ar fi primit, în mod constant, de la victime sume de bani obținute din întreținerea de raporturi sexuale contra-cost.

Cercetările au reliefat că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, bărbatul, urmărind obținerea unor beneficii patrimoniale injuste, ar fi exploatat sexual o persoană vătămată, de 23 de ani, prin obligarea la practicarea prostituției, profitând de starea vădită de vulnerabilitate și de fragilitatea emoțional-afectivă a acesteia.

Pe parcursul perioadei menționate, acesta ar fi exercitat asupra victimei presiuni și constrângeri psihice constante, intense și progresive, prin acte de manipulare, devalorizare și umilire.

- Publicitate -

De asemenea, ar fi izolat-o social, îndepărtând-o de familie și de persoanele apropiate și  ar fi determinat-o să continue practicarea prostituției, sub pretextul că sumele de bani astfel obținute vor fi folosite când își vor întemeia o familie.

Totodată, s-a reținut că femeia cercetată ar fi transportat și adăpostit persoana vătămată și în  locații din străinătate, unde, ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale contra cost, exercitând asupra ei un control riguros și permanent.

Sumele de bani obținute de victimă, în acest mod, au fost însușite integral de bărbat.

- Publicitate -

Ignorarea repetată a nemulțumirilor exprimate de persoana vătămată față de activitatea impusă și față de dorința de a o înceta, precum și abandonarea acesteia pe teritoriul Austriei, fără resurse financiare și fără sprijin,  ar fi determinat-o să se sinucidă la data de 21 martie 2025, în orașul Bregenz, Austria.

În urma percheziției domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 11 noiembrie 2025, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză.

La data de 11 noiembrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. –  Structura Centrală au dispus reținerea celor două persoane, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

- Publicitate -

Acțiunea a beneficiat de suportul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Rolul Președintelui este de a fi arbitru, nu jucător

Statutul de Președinte al României nu este o simplă...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -