- Publicitate -

Ce poți face în weekend la Ploiești și în restul județului

Toamna e plină de viață  și culoare în județul Prahova, date fiind evenimentele care aduc comunitatea mai aproape de frumos, tradiție și emoție. În cel de-al doilea weekend din noiembrie, vreme va fi plăcută, numai bună pentru evenimentele care au loc în cadrul Festivalului internațional de Teatru „Toma Caragiu”.

- Publicitate -

Weekend închinat culturii la Ploiești. A început cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, care se încheie duminică, 9 noiembrie .

Evenimentul are ca temă „Căutare”, o meditație asupra sinelui și a celuilalt, o explorare a sensurilor profunde care ne definesc umanitatea și un îndemn la regăsirea autenticității într-o lume aflată într-o perpetuă transformare, spun organizatorii.

- Publicitate -

În cele cinci zile de festival veți putea urmări spectacole variate, de la comedii clasice la drame contemporane, dar și producții ale unor teatre din țară.

De asemenea, cei interesați vor avea ocazia să participe la spectacole-lectură, workshopuri, lansări de carte și să își amintească de Toma Caragiu prin intermediul unei expoziții foto-documentare ce îi este dedicată.

Reprezentațiile spectacolelor se vor desfășura atât în sălile Teatrului „Toma Caragiu”, cât și în spații neconvenționale, oferind publicului o experiență artistică vibrantă și interactivă, prin explorarea unor noi.

- Publicitate -

„Omul care visa cu ochii deschiși”, sâmbătă, 8 noiembrie

Spectacolul are loc în sala Teatrului „Toma Caragiu, de la ora 18.30. „Omul care visa cu ochii deschiși” este o explorare teatrală a graniței fragile dintre realitate și halucinație, iubire și abis, creație și autodistrugere.

Piesa se conturează drept o tranziție între două planuri temporale, cel al tinereții idealiste, respectiv al maturității deziluzionate, unde aceleași personaje se confruntă cu visele neîmplinite, eșecul artistic și destrămarea treptată a echilibrului psihic. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

„Septembrie”, spectacol lectură, vineri, 7 noiembrie, de la ora 19.00

Evenimentul are loc în sala Teatrului de Animație pentru copii și tineret Imaginario.

- Publicitate -

Piesa radiografiază lucid o iubire erodată de orgolii, neputințe și necomunicare. Personajele, când violente, când vulnerabile, dezvăluie o realitate crudă: iubirea nu dispare brusc, ci se preschimbă sub greutatea compromisurilor.

„Septembrie”  devine o oglindă a intimității contemporane, un spectacol despre fragilitatea relațiilor, despre vină, rușine și imposibilitatea de a o lua de la capăt atunci când totul s-a spus deja. Intrarea este liberă îân limita locurilor disponibile.

„Domnul Nostoc și cabana cărților”, duminică, la Teatru de Animație Imaginario

Cei mici vor porni într-o călătorie fascinantă în lumea cărților, urmărind o piesă plină de candoare și tandrețe. Spectacolul are loc duminică, 9 noiembrie, de la orele 10.30 și 12.00.

- Publicitate -

Seria spectacolelor de teatru continuă în acest weekend

Din Quijote, producție a Teatrului ACT București are loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 18.30, în  sala Teatrului „Toma Caragiu” , iar duminică, 9 noiembrie, de la ora 18.30, tot în sala Teatrului„ Toma Caragiu” are loc reprezentația „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regila lui Cristi Juncu.

Compania „Teatru Pe Roți”, prezentă la Festivalul Internațional de Teatru

Spectacolul poate fi văzut sâmbătă, 8 noiembrie, de la orele 14.30, 17.00 și 19.30, pe aleea pietonală a Teatrului „Toma Caragiu”.

Artiști care îmbină arta mânuirii păpușilor și a marionetelor cu muzica live, jocuri, elemente de circ și personaje fantastice pe picioroange, vor crea o experiență plină de culoare și bucurie. Universul spectacolelor companiei Teatrul pe Roți este unul în care visurile și imaginația se întrepătrund, o lume în care păpușile gigant prind viață, iar imposibilul devine posibil. Accesul este liber.

- Publicitate -

Expoziție foto – Ploieștiul văzut prin ochii elevilor de la C.N. de Artă „Carmen Sylva”

Expoziția va putea fi vizitată în Foaierul Teatrului „Toma Caragiu”. Prezentând lucrări realizate de elevii secției de arhitectură din cadrul  C.N. de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, expoziția aduce în prim-plan viziunea tinerilor asupra orașului–de la Ploieștiul de ieri, cu clădiri simbol și repere arhitecturale dispărute, până la Ploieștiul de mâine, reimaginat modern, sustenabil și plin de viață.

Kalimba Batucada (International Show Parade), reprezentație outdoor, vineri, 7 noiembrie, ora 20.30

Un show plin de energie, culoare și pasiune, inspirat din tradiția percuțiilor braziliene, Batucada este un stil muzical născut pe străzile efervescente ale carnavalurilor din Rio de Janeiro. Sunetul tobelor, al tamburinelor și al instrumentelor de percuție creează o vibrație comună, care invită publicul la mișcare și bucurie.

O explozie de energie, culoare și pasiune, spectacolul Kalimba Batucada celebrează, la Ploiești, ritmul care unește oamenii din toate colțurile lumii.

- Publicitate -

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 17.30, lansarea volumului „Chiajna din Casa Mușatinilor”

Întâlnirea cu autoarea Simona Antonescu  are loc în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”.

Evenimentul va fi moderat de prof. univ. Marius Nica. Publicul va avea, totodată, ocazia să asculte în premieră și un fragment din cartea  „Coborârea în cetate”, aflată în curs de apariție. Autoare consacrată prin romanele sale cu tematică istorică, Simona Antonescu a debutat în 2015 cu romanul  „Fotograful Curții Regale”.

„Dramaturgi de azi și Eseuri, cronici, însemnări teatrale” în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”

Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 17.30, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”, Revista Teatrul Azi va lansa 4 volume din seriile „Dramaturgi de azi și Eseuri, cronici, însemnări teatrale”, în cadrul unui eveniment prezentat de teatrologul Octavian Szalad. Volumele, destinate atât profesioniștilor din domeniul teatral, cât și publicului pasionat de teatru, aduc în fața cititorilor texte estone, germane și spaniole contemporane, alături de o perspectivă inedită asupra operei lui Shakespeare.

- Publicitate -

„Dragoste”, sâmbătă, 8 noiembrie, tot la teatrul din Ploiești

Sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 15.00, în cadrul  Festivalului Internațional de Teatru va putea fi vizionat spectacolul „Dragoste”, o producție unteatru și Teatrul „Anton Pann”  Râmnicu Vâlcea. Regia este semnată Andrei și Andreea Grosu.

Tannoura Dance (International Show Parade), la Festivalul Internațional de Teatru

Evenimentul are loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 18.00, pe aleea pietonală a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, și de la ora 20.30, în parcul „Nichita Stănescu”, dar și sâmbătă, 8 noiembrie, orele 14.30 și 18.00, pe aleea pietonală a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești. Reprezentația este una outdoor cua cces gratuit.

Tannoura  este un dans popular tradițional originar din Egipt, inspirat din practica sufită a meditației prin mișcare.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -