Un copil în vârstă de 14 ani a ajuns la spital în această dimineață după ce a fost lovit de o mașină pe strada Cosminele din Ploiești.
Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 07.45. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care conducea un autoturism pe strada Cosminele din direcția Șoseaua Vestului către strada Mărășești, ar fi accidentat un minor de 14 ani, care se angajase în traversarea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Surse din anchetă au precizat pentru Observatorul Prahovean că minorul traversa strada printr-un loc nepermis, de la stânga la dreapta.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
