- Publicitate -

Groapa din fața Gării de Sud ”împlinește” șase ani. Când o astupați?

Data:

Lasă un comentariu

Din cauza orgoliilor politice, a lipsei de interes și, în ultima instanță, a lipsei de fonduri, modernizarea Ploieștiului a bătut pasul pe loc. În 2025 nu avem străzi fără gropi, parcuri de care să fim mândri, curățenie așa cum ne-am dori și aleși locali cărora să le pese cu adevărat de comunitate, nu doar să mimeze grija.

- Publicitate -

În ultimii ani, multe comune din jurul Ploieștiului au ajuns să fie adevărate modele de administrație performantă, să nu mai vorbim de reședințele județelor învecinate precum Târgoviște sau Brașov.

Elocventă pentru situația în care a ajuns orașul este o groapă apărută, atenție, în urmă cu șase ani, în fața Gării de Sud din Ploiești, pe strada Depoului.

Din 2019 și până în prezent groapa și-a mărit constant dimensiunea, s-a adâncit, ajungând un adevărat crater.

Accident feroviar la Vărbilău. Autoturism lovit de tren

Un accident feroviar s-a produs cu puțin timp în urmă în localitatea Vărbilău. Un autoturism a fost lovit de tren. Potrivit surselor, accidentul s-a...
- Publicitate -

Este greu de crezut că în șase ani de zile niciun angajat al Primăriei Ploiești sau al Poliției Locale nu a încercat să vireze la stânga de pe strada Depoului spre Bulevardul Independenței și nu a observat-o.

Întrebări pentru Primăria Ploiești:

În atribuțiile cărui serviciu intră monitorizarea străzilor și câți angajați angajați are acest serviciu?

Care sunt costurile aproximative pentru astuparea unei gropi de dimensiunile celei de mai jos și cât durează?

- Publicitate -

Când va fi asfaltată groapa care de șase ani rupe articulațiile mașinilor?

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

2 COMENTARII

  1. De ce va grabiti ?

    La 7 ani Primaria va organiza un parastas, cu inchiderea circulatiei in weekend si cu mici si bere pentru cei 8500 de admiratori !
    👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏

    • Nasol, ca cei 7 ani pica pe mandatul actualului edil, care deja pune placa aia cu „greaua mostenire” de cate ori are ocazia. Vin imediat sustinatorii ” ce vrei domne, ala dinainte nu a facut nimic, vreti sa va rezolve asta instant ?” Actualul ce credea cand a candidat, ca ala dinainte ii va lasa lapte si miere, parca nu toti ploiestenii au vazut indolenta lui. A mai venit acum si deficitul bugetar creat de ciuma rosie, de unde bani domne de reparatii?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Reportaj din Istanbul: Prețul aurului și produsele „original turkish fake”

Istanbulul este raiul produselor contrafăcute, sau „fake”, așa cum...

Asociația EuroSpirit aduce la Ploiești „Muzeul Colecțiilor”

„Muzeul Colecțiilor - O Poveste Deschisă Publicului” este proiectul...

Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean

De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...

Ca la Ploiești. Singurul candidat la postul de director RASP a votat condițiile de concurs

Mandatul interimar al directorului RASP Ploiești, Răzvan Tănăsescu, expiră...

Concedieri în Prahova. Câte persoane au rămas fără locuri de muncă

Angajatorii au făcut disponibilizări masive în România de la...
- Publicitate -

Știri noi

Drumuri pline de gropi în Loloiasca. Explicația primarului

Localnicii din satul Loloiasca, comuna Tomșani, sunt disperați că...

Cod portocaliu de ploi în Prahova. Școlile rămân deschise

Școlile se închid, miercuri, 8 octombrie  în patru județe...

Reportaj din Istanbul: Prețul aurului și produsele „original turkish fake”

Istanbulul este raiul produselor contrafăcute, sau „fake”, așa cum...

În ce hal arată parcarea SJU Ploiești după ploaie

Imagini revoltătoare surprinse, astăzi, 7 octombie, cu simulacrul de...

BluJoy, târgul inedit pentru familii, la Ploiești

BluJoy, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, lansează...
- Publicitate -

Emisiuni

Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...
- Publicitate -

Vox Publica

Ești client Vodafone și vrei să faci o sesizare? Te vei enerva!

Sâmbăta trecută mi-am început ziua cu următorul mesaj: venit...

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Drumuri pline de gropi în Loloiasca. Explicația primarului

Localnicii din satul Loloiasca, comuna Tomșani, sunt disperați că...

Cod portocaliu de ploi în Prahova. Școlile rămân deschise

Școlile se închid, miercuri, 8 octombrie  în patru județe...

În ce hal arată parcarea SJU Ploiești după ploaie

Imagini revoltătoare surprinse, astăzi, 7 octombie, cu simulacrul de...

Accident feroviar la Vărbilău. Autoturism lovit de tren

Un accident feroviar s-a produs cu puțin timp în...
- Publicitate -

Călători revoltați. Aparatele de bilete din 101, nefuncționale

Rumoare, azi dimineață, între călătorii care au circulat pe...

280 de lei costă întreținerea pe zi a unui deținut în România

Pentru fiecare deținut din penitenciarele din România, Ministerul Justiției...

Autorul unui furt prins în timp record, în Ploiești

Polițiștii din Ploiești au reușit să pună mâna pe...

Campioana la atletism, Mirela Dulgheru, a împlinit 59 de ani

Când te gândeşti la sportul prahovean de performanţă, printre...