Ziua Justiției a fost sărbătorită, vineri, într-un mod inedit la Curtea de Apel Ploiești. Tur ghidat în Palatul Justiției, expoziție de pictură tematică, atelier muzical, dar și vizitarea sălilor de judecată au fost câteva dintre surprizele pregătite pentru elevii și studenții participanți. Nu au lipsit baloanele și diplomele, dar nici premiile oferite de organizatori.
Curtea de Apel Ploiești a organizat un eveniment inedit de Ziua Justiției. Primirea invitaților a avut loc în impresionanta Sala Pașilor Pierduți din Palatul Justiției.
Dacă cei mici au participat la atelierul de muzică, elevii mai mari și studenții au avut parte de un atelier de lucru special: soluționarea unui dosar care a avut ca obiect un ordin de protecție.
Expoziție de pictură și tur ghidat în Palatul Justiției
Expoziția de pictură și atelierul muzical pentru grupa de la Micul Picasso, organizat în parteneriat cu Filarmonica Paul Constantinescu, a reprezentat centrul atracției. De pe lista de surprize nu au lipsit baloanele, dar nici diplomele de participare și premiile.
De menționat este faptul că expoziția de pictură, realizată de elevii de la Centrul Educațional After School Micul Picasso, a avut ca temă „Justitia prin ochii copiilor – Dreptate, echitate, imparțialitate si umanitate”.
Picturile selecționate vor fi expuse permanent în camera de ascultare a minorilor, amenajată în incinta Palatului de Justiție.
La final, cei mici s-au bucurat de un alt moment emoționant. Zeci de baloane au fost lansate în aer.
