Începând cu jumătatea lunii iulie 2025, cei care au condus până acum filiala Ploiești a organizației de binefacere Armata Salvării, pleacă din Prahova. Roxana și Yanick Termignone, cei doi ofițeri care timp de șase ani au administrat Armata Salvării Ploiești și-au încheiat mandatul aici și se îndreaptă spre o nouă etapă a vieții lor, împreună cu cei patru copii pe care cei doi îi au.
Momentul coincide cu sărbătorirea a 25 de ani de activitate pentru Armata Salvării Ploiești, moment care va fi marcat printr-un eveniment, o sărbătoare care va avea loc sâmbătă, 7 iunie 2025, la Sala Europa a Palatului Administrativ din Ploiești. Este un moment foarte important pentru acest ONG și va fi sărbătorit așa cum trebuie.
„Artiști, ziariști, oameni de radio, colegi din filialele din alte orașe ale acestei organizații internaționale vor fi prezenți la sărbătoare, alături de membrii și voluntari, colaboratori. Toți au pus umărul, la propriu, de-a lungul anilor, la campaniile și activitățile desfășurate în comunitate.
Prin această sărbătoare, Armata Salvării Ploieşti dorește să aducă un cuvânt de mulțumire populației prahovene pentru încrederea și sprijinul constant, atât material cât și prin voluntariat, pentru susținerea proiectelor noastre în comunitate.
Momentul festiv va fi acompaniat de recitaluri ale artiștilor Elena Moldoveanu, Liviu Marin și Angela Constantin cât și de Ansamblul de dansuri Gorunul din Gornet. De asemenea, vor fi prezenți la aniversare și artiștii de la „Soul Quartet”. Programul va incepe la orele 10.00 și se va încheia la orele 13.00. Intrarea este liberă”, a dezvălui Roxana Termignone câteva detalii despre evenimentul care va avea loc sâmbăta aceasta la Ploiești.
Activitatea familiei Termignone la Ploiești, șase ani în slujba comunității
„Privind în urmă, la cei șase ani petrecuți aici, ne gândim la sutele de persoane cu care ne-am intersectat la un moment dat – beneficiari, voluntari, colaboratori – și vrem să credem că această rețea de într-ajutorare pe care am dezvoltat-o va continua și de acum înainte spre binele comunității.
Sper că aceste proiecte sociale vor continua să ofere speranță și ajutor concret celor în nevoie. Prin dragoste și compasiune, și doar împreună, putem reuși să atingem acest scop” a declarat doamna Roxana Termignone cu această ocazie.
Celor doi le este greu să se despartă de comunitatea prahoveană, aici fiind locul unde cei patru copii ai lor au crescut și s-au dezvoltat.
În plus, împreună cu angajați și cu voluntari, Roxana și Yanick au pus umărul, la propriu, la tot ce se întâmpla în organizația de la Ploiești. Ei s-au ocupat de tot, de la sortarea hainelor, la împărțirea ajutoarelor și distribuirea mesei calde marțea seară în parcul Gării de Sud din municipiu.
Amândoi, și-au pus tot sufletul și și-au dedicat aproape toată viața ajutorării celor nevoiași. Au ales un mod de viață pe care și l-au asumat cu bucurie, în ciuda dificultăților apărute, în mod normal în viața de zi cu zi. Și au făcut toate acestea, zi de zi, aici, la Armata Salvării Ploiești.
Dar, potrivit regulilor organizației Armata Salvării, Roxana și Yanick trebuie să meargă acum mai departe.
Cel mai probabil locul lor va fi luat de alți ofițeri desemnați, care vor veni aici pentru a continua munca celor doi, care au fost atât de dedicați comunității locale în toată perioada cât au activat aici.
Toți cei care doresc să fie alături de Armata Salvării Ploiești, pot participa la evenimentul organizat la Sala Europa a Palatului Administrativ, sâmbătă, 7 iunie 2025, începând cu ora 10:00.
