În timp ce liderii naționali ai PNL refuză chiar și ideea unei colaborări parlamentare cu AUR, la Ploiești colaborarea PNL-AUR este cât se poate de fructuoasă. Și când spune asta, ne gândim la felul în care cele două partide s-au aliat pentru a-și plasa sau menține oameni în funcții bine plătite din aparatul administrativ al orașului.
Alianță PNL-AUR pentru viceprimari
Alianța PNL-AUR din administrația Ploieștiului a fost cel mai vizibilă în momentul alegerii viceprimarilor. Deși ar fi putut face majorități cu alte partide precum PSD, împreună cu care susținea același candidat la președinție la nivel național, organizația PNL Prahova a ales să susțină candidatul AUR.
Astfel, în timp ce Crin Antonescu excludea orice colaborare cu partidul domnului Simion, deputatul Mircea Roșca, șeful său de campanie le dădea verde celor șase consilieri să-l susțină pentru funcția de viceprimar pe Alexandru Săraru de la AUR.
Repetăm, în contextul în care PNL ar fi putut face lejer alianță cu alte partide.
La acea dată, singurul consilier care a propus prorogarea proiectului de hotărâre privind numirea viceprimarului AUR a fost Mihai Tonsciuc de la Mișcarea Noi, Ploieștenii.
Propunerea a fost respinsă inclusiv cu votul liberalilor. Săraru de la AUR a fost votat cu 20 de voturi, în timp ce Mihai Tonsciuc, propus viceprimar din partea Mișcării Noi, Ploieștenii, a obținut patru voturi.
PNL cedează pentru AUR o atribuțiune foarte importantă. Ce primește
Câteva zile mai târziu, pe 4 martie 2025, aceeași înțelegere tacită a funcționat și la numirea viceprimarului PNL. Zoia Staicu, propunerea PNL pentru funcția de viceprimar, a fost votată inclusiv de consilierii locali de la AUR și a fost aleasă cu o largă majoritate.
Mai mult, alianța PNL – AUR a funcționat perfect și în cazul alegerii viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului. Alexandru Săraru (AUR) a obținut 21 din 24 de voturi, în timp ce Zoia Staicu a obținut doar 3 voturi.
Ce a obținut PNL în schimb? Menținerea sau susținerea unor membri în funcții de conducere bine plătite în entități publice din subordinea Consiliului Local precum Regia Autonomă de Servicii Publice, Hale și Piețe, Transport Călători Expres etc.
De remarcat un detaliu relevant în ceea ce privește felul în care alegătorii percep acest mod de a face politică – Crin Antonescu a ieșit al treilea ca rezultat în județ (Detalii AICI) și s-a clasat pe locul IV în Ploiești. (Detalii AICI)
