Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova a publicat lista evenimentelor dedicate Zilei Copilului organizate în județ.
UPDATE Programul evenimentelor de 1 iunie de pe Bulevardul Castanilor
De la concerte și activități educative, la competiții sportive, ateliere creative și degustări de vinuri, locuitorii și turiștii sunt invitați să se bucure de un weekend plin de culoare, distracție și energie pozitivă.
Eveniment gratuit în Parcul Municipal Vest organizat de SpeakUP School și Logiscool Ploiești – Evenimentul a fost amânat, din cauza condițiilor meteo, la o dată ce va fi anunțată ulterior!
Sunt invitați super eroii între 6 și 18 ani, între orele 16 și 22. De la ora 16 îi așteaptă o mulțime de activități creative și distractive pe cei mici (6-9) precum: tatuaje și pictură pe față, pictură pe scoici, flori din hârtie creponată, atelier de ghicitori, concursuri cu oul, cu sacul și baloane cu apă, tras de sfoară, dans „statuile muzicale”, desen pe asfalt și multe zâmbete!
Cei mari (10-18 ani)vor fi împărțiți în echipe și vor porni singuri (fără adulți sau profesori) într-o cursă de explorare prin întregul parc. Vor avea de găsit și scanat 10 coduri QR, ascunse în diferite zone! De la ora 20:00 – Seară de film în aer liber pentru toată familia, indiferent de vârstă! Adu o pătură, relaxează-te și bucură-te de atmosfera de vară! Intrarea este gratuită, iar donațiile sunt binevenite pentru sprijinirea proiectelor educaționale pentru copii. Înscrierea este obligatorie pentru participare. Vă rugăm să completați formularul de înscriere accesând linkul de mai jos:
https://lsc.io/9cb950c1
𝗪𝗛𝗔𝗧𝗦𝗔𝗣𝗣: +40736997294
𝗧𝗘𝗟: 0725128120, 0736997294
Bazarul Copiilor, la Sala Sporturilor Ploiești, Sala Sporturilor, Ora: 10.00-14.00
Ediția a XXVIII-a de primăvară a Bazarului Copiilor se apropie! Bazarul va aduna în același loc peste 700 de copii care vor vinde și vor cumpăra la prețuri decente, vor face schimb și vor dona jucării, haine, CD-uri, cărți, accesorii etc. Participarea expozanților este liberă, aceștia având însă obligația de a păstra reguli elementare de bun-simț (prețuri mici, curățenie, comportament și limbaj decente etc.).
Republica de sub Castani – Republica Copiilor Bulevardul Castanilor (spre Gară), Ploiești
De Ziua Copilului, Bulevardul Castanilor se transformă într-o lume de poveste! Te așteaptă:
4 spectacole de teatru, ateliere creative, jocuri și distracție pentru cei mici. Cu participarea comunității turce: spectacole, mâncăruri tradiționale, pictură otomană pe apă și ceremonii cu ceai și cafea turcească. Intrarea este liberă.
Festivalul cireșelor la PĂULEȘTI 31 mai & 1 iunie, începând cu ora 18:00
Concerte LIVE cu Elena Gheorghe, Jador, Cleopatra Stratan & Edward Sanda, Constantin Enceanu și alți invitați surpriză. Intrarea este liberă. Detalii AICI
Jumping Băicoi – Competiție ecvestră, Baza sportivă Phoenix Riders, Băicoi
31 mai – 1 iunie, de la ora 09:00
Competiție spectaculoasă de sărituri peste obstacole
Eveniment pentru iubitorii de echitație și sport nobil
Detalii & program AICI
1 Iunie în Grădina de Lavandă, Sat Cocorăștii-Misli, 31 mai – 1 iunie, între 11:00–19:00
Ateliere creative, teatru de păpuși, pictură pe față, colțuri foto, muzică live
Food trucks & produse artizanale
Bilete: Copii (sub 14 ani): gratuit | Adulți: 25 lei
Treasure Hunt iSports – Aventură și sport în aer liber, Parcul Municipal Vest, Ploiești
1 iunie, ora 10:00
Vânătoare de comori pentru copii, jocuri și provocări interactive
Premii în valoare de 2.000 RON
Înscrieri AICI
