- Publicitate -

Marcaje noi la Ploiești. Primele teste pentru vopsea

Primăria Ploiești intenționează refacerea marcajelor rutiere. Primele teste pentru aplicarea vopselei bicomponente la trecerile de pietoni au avut loc ieri seară. Ca noutate, municipalitatea a anunțat că intenționează aplicarea de covorașe roșii antiderapante în fața trecerilor de pietoni.

Primele teste pentru vopseaua bicomponentă au fost efectuate, ieri seară, iar Primăria Ploiești a anunțat că intenționează ca, în fața trecerilor, să fie aplicate covorașe roșii antiderapante. Acestea ar avea rolul de a spori atenția conducătorilor auto și, implicit, reducerea riscului de accidente.

- Publicitate -

„Urmează testarea unei a doua soluții tehnice, iar varianta finală va fi aplicată în mod grupat, în funcție de bugetul disponibil, în zonele cu trafic ridicat – în special în apropierea școlilor și intersecțiilor aglomerate”, a precizat Primăria Ploiești, care a explicat și motivul pentru care a fost aleasă ca soluție folosirea de vopsea bicomponentă.

Pe lângă rezistența sporită la trafic intens și vreme capricioasă, potrivit municipalității, aderența și vizibilitatea sunt crescute, iar aplicarea în strat gros facilitează o durabilitate mare de timp.

- Publicitate -

„În paralel, se pregătește o nouă etapă de asfaltare a gropilor din oraș”, a anunțat Primăria Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Nu ar fi mai bine sa avem si noi drumuri in orasul asta care nu sunt pline de gropi, denivelari, guri de canal in mijlocul drumului, semne de circulatie care sa fie vizibile?

    • Către Primărie:
      Rog montați relantisoare la trecerile de pietoni pe Republicii, între sens girator M.Viteazul și Catedrală.
      Au fost f multe accidente chiar pe treceri pietoni, se circulă cu viteza f mare… Politia sa mai treacă și noaptea pe aici…după ora 0:00, 1 ,2… Sa sancționeze vitezomanii(șoferi și motocicliști) !

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cătălin Constantin, activistul care vrea să schimbe transportul public din Ploiești: ”Se poate!”

Asociația TransPloiești pentru Dezvoltare Urbană a transmis oficial către...

Cu ce medie ai șanse să intri la colegiile de top din Ploiești după Evaluarea Națională 2026

Evaluarea Națională 2026 s-a încheiat, iar în câteva zile...

Cu rulota la cramele din Dealu Mare. Proiectul care poate schimba turismul în Prahova

Cătălin Păduraru, unul dintre cei mai apreciați cunoscători ai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -