Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare de cod galben de ploi, avertizare valabilă inclusiv în zona de munte din Prahova. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Vremea se va răci accentuat în toate zonele, iar pe crestele montane vor fi precipitații mixte.
Avertizarea de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă în intervalul 7 mai, ora 12.00 – 7 mai, ora 23.00.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și zona Carpaților de Curbură.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină”, a anunțat ANM.
Informare meteo de ploi
ANM a reactualizat și informarea meteo de ploi care va fi valabilă în intervalul 7 mai, ora 10 – 9 mai, ora 10.00
„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…40 l/mp și vor fi vijelii și grindină”, a anunțat ANM.
Vremea se va răci accentuat în toate zonele, iar pe crestele montane vor fi precipitații mixte.
